Muzeul Bibliei prezintă publicului cele mai diferite ediții ale Sfintei Scripturi | FOTO-VIDEO

634

În binecunoscutul spirit ecumenic ce ar trebui să-și pună amprenta spirituală pe toți cei trăitori în acest spațiu bănățean orsșul nostru a mai bifat o acțiune de pionierat. O extraordinar de interesantă expoziție de carte religioasă a fost prezentată publicului sub genericul de „Muzeul Bibliei”. Evenimentul a avut loc la Centrul Cultural aparținător de biserica reformată „Noul Mileniumm” de pe malul Begăi.

Expoziție a avut rolul asumat de a prezenta rolul Bibliei în formarea civilizației şi dezvoltarea culturii europene așa cum este cunoscută astăzi și de a promova Sfânta Scriptură în capitala culturală europeană.
Despre contribuția Bibliei la formarea civilizației europene au vorbit invitații speciali veniți pentru vernisajul expoziției: Î.P.S. Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, doctor Amiel Drimbe de la Institutul Teologic Baptist Bucureşti dar și renumita mezzosoprană Aura Twarowska. Au mai fost de față și numeroși reprezentanții ai cultelor şi autorităților publice din județul Timiş.
Expoziția cuprinde peste 1000 de exemplare scrise în diferite limbi şi provenind din perioade istorice diverse. În cadrul proiectului va începe scrierea celei mai mari Biblii din România având dimensiunea de 90×60 cm.

Pastorul Ionel Tuțac inițiatorul proiectul muzeal a explicat în ce constă demersul cultural al viitorului muzeu.
„Muzeul Bibliei … este o expoziție despre rolul Sfintei Scripturi în formarea civilizației și dezvoltarea culturii europene. În acest an 2023 când Timișoara găzduiește evenimentul acesta de anvergură europeană am considerat că este deosebit de important să realizăm o expoziție cu cea mai importantă carte, cea mai tipărită, cea mai răspândită și în același timp, poate, cea mai batjocorită… Dar cu siguranță cea mai influentă carte din istoria omenirii.
Pentru că la baza civilizației și a dezvoltării culturii europene de astăzi a stat Sfânta Scriptură și pentru că prima carte care a fost tipărită de Johann Gutemberg a fost Biblia, am considerat că este important să readucem aminte, nu doar timișorenilor ci tuturor românilor și întregii Europe rolul pe care această carte l-a avut.
În expoziție pe care o organizez în aceste zile la Timișoara, în parteneriat cu Consiliul Județean Timiș, există peste 1100 de exemplare ale Bibliei în peste o sută de limbi și dialecte. Avem aici Biblii vechi dar avem și ediții actuale. Cel mai vechi exemplar este un manuscris din perioada 1240 – 1250. De asemenea există în expoziție o pagină din cea de-a doua Biblie tipărită.
Pagini din Bibliile tipărite în anul 1500. Avem Biblii în limba latină, în limba olandeză, din secolul al XVII-lea, în germană în engleză. Există multe exemplare inedite. De exemplu avem în expoziție Biblia care a ajuns pe lună sub formă de microfilm, care până acum câțiva ani a fost cea mai mică Biblie din lume.
Avem în expoziție cea mai mică Biblie din lume realizată în urmă cu vreo opt-nouă ani la Universitatea din Haiffa, o Biblie sub formă de microchip. Avem în expoziție Biblii interesante din spațiul românesc. Aș vrea să subliniez în mod special evangheliarul lui Gavriil Calimachi din perioada 1761 1762. Biblia de la Sankt Petersburg, prima ediție a Vechiului Testament tipărit cu caractere latine. Biblia integrală tipărită cu litere latine și cea de la Budapesta și cea de la Iași.
De asemenea există exemplare inedite ale Sfintei Scripturi în limba engleză ca, de exemplu Biblia Congresului American, Biblia unor personalități importante din Statele Unite dar și din România.
Mă refer la Biblia pe care a avut-o marele lider spiritual și consilier al președinților americani, Billy Graham. Ma refer la Biblia unui important astronaut american. De asemenea există în colecție mea Biblia unor lideri spirituali români. Și aș vrea să l menționez în mod special pe domnul Richard Wurmbrand care a fost votat în primii zece români, în urmă cu mai mulți ani, un scriitor român de origine evreiască deosebit de recunoscut pe plan internațional. Avem Biblii miniaturale, Biblii pentru copii pentru tineret și multe, multe alte exemplare.
În același timp aș vrea să spun că intenționăm cu prilejul acestei ediții a „Muzeului Bibliei” să începem la Timișoara scrierea celei mai mari Biblii din România. O Biblie ce va fi scrisă pe parcursul acestui an de persoane care sunt interesate să facă lucrul acesta. O Biblie cu dimensiunea de 90/60 de centimetri. Desigur că nu va fi cea mai mare Biblie din lume. Cea mai mare din lume are greutatea de 547 de kilograme și a fost realizată în Statele Unite dar este o Biblie pe care vrem să o scriem cu scopul de a-i ajuta pe români să se gândească la importanța pe care această carte a avut-o și o are pentru civilizația și cultura europeană”

Expoziția trebuie vizitată neaparat, mai cu seamă că stă deschisă doar câteva zile până în data de 28 aprilie.
Expoziția este deschisă zilnic între orele 10 -18.