1.1 C
Timișoara
duminică 8 decembrie 2024

Moș Crăciun ,,rupe” sacul cu cadouri scumpe pentru unii șefi din Poliția Română

De Moș Crăciun, Inspectoratul General pentru Imigrări (IMI) își cumpără iPhone, modelul fiind, evident, cel mai performant. Decizia vine în condițiile în care Guvernul insistă că a luat măsuri să limiteze cheltuielile publice și a impus plafoane la achizițiile de telefoane.

Prima instituție de stat care s-a năpustit să-și ia iPhone 15 în ziua în care a apărut pe piață, la mijlocul lunii septembrie, este în subordinea lui Grindeanu: Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC), regie aflată sub controlul ministerului Transporturilor.

Inspectoratul pentru Imigrări își cumpără iPhone

Potrivit unui anunț publicat în sistemul electronic de achiziții publice și postat pe pagina de Facebook „Banii Noștri”, Inspectoratul General pentru Migrări a achiziționat, la 21 decembrie, două telefoane iPhone 15 Max, cu capacitate de stocare de 256 GB, culoare „Natural Titanium”.

Achiziția s-a făcut prin cumpărare directă. Un telefon costă 1.213 euro.

IMI este condus, potrivit datelor de pe site-ul instituției, de chestorul Liviu Bute, care, în perioada 01.07.2002 – 01.01.2007, a fost ofiţer specialist în cadrul unităţii informative din MAI, DGIPI, serviciul Maramureş. Salariul său este secretizat, în declarația de avere.

La IMI mai este un singur adjunct, chestorul Eleodor Pîrvu.

Însă, potrivit listei cu salariile din IMI, în noiembrie 2023, cadrele cu funcții de conducere câștigă cel mult 16.366 de lei pe lună, net.

Sursa: https://defapt.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Educația socialistă și cultura politică

Rezultatele alegerilor parlamentare din 1 decembrie oglindesc perfect modul de gândire, gradul de înțelegere de către români a lumii în care trăiesc. Nu e...

Două mașini s-au izbit în Chișoda! Poliția a deschis un dosar penal

Două mașini s-au izbit sâmbătă într-o intersecție din Chișoda. Este vorba despre un mașina condusă de o femeie de 35 de ani, care s-a...

Citește și :