„O democrație modernă este o tiranie ale cărei granițe sunt nedefinite; așa poți descoperi cât de departe poți ajunge mergând pe o linie dreaptă până când ești oprit.”

Opinia de mai sus a făcut ceva valuri atunci când fost lansată în spațiul public, cândva, pe la mijlocul anilor ’70, și pentru că fusese oferită de o voce influentă a literaturii nord-americane, la vremea respectivă, anume aceea a lui Norman Mailer.

Pe lângă marile sale romane Cei goi și cei morți și Armatele nopții, scriitorul american a mai produs și un extraordinar reportaj-fluviu intitulat Miami and the Siege of Chicago, în care a descris convențiile republicanilor, respectiv democraților din 1968, un an important din multe puncte de vedere pentru transformarea lumii occidentale și nu doar a ei. În cartea respectivă, Mailer suprinde meșteșugit clipele teribile prin care avea să treacă democrația americană atunci, între care ar fi de amintit războiul din Vietnam, ce dădea în clocot inclusiv pe străzile marilor orașe — New York, Chicago, Washington —, asasinarea unor figuri iconice precum Martin Luther King sau Bobby Kennedy și destule alte fapte și întâmplări inconfortabile pentru America.

Norman Mailer poate că avea destulă dreptate în cartea sa când deplângea felul în care ajunsese democrația americană la momentul respectiv, doar că unii ar fi putut să-i amintească că, la câteva mii bune de kilometri distanță de Miami și de Chicago, se aflau alte sute de milioane de oameni care și-ar fi dat ani din viață să apuce să trăiască „nefericirile” americanilor pe propria piele. De pildă, cehii care, exact în anul acela, aveau să vadă șenilele tancurilor sovietice cum puneau la pământ bulevardele pragheze sau, câțiva ani mai târziu, polonezii, și ei la un pas să facă cunoștință cu armata eliberatoare a fraților ruși.

Astăzi, „pacificatorii” ruși, aflați sub bagheta lui Putin, calcă în picioare Ucraina, în căutare de naziști ticăloși, dar mai ales de civili amărâți pe care au prostul obicei să-i facă una cu pământul.

Norman Mailer nu a mai apucat vremurile actuale, dar sunt convins că a înțeles perfect care este diferența dintre o democrație reală, precum cea americană — fie și în vremea lui Donald Trump — și una populară, în care un lider de teapa lui Putin poate arunca în pușcării mii de ruși curajoși fără ca el să pățească nimic vreodată. Și el, și alți mari scriitori ai lumii de ieri și de azi au priceput limpede că o democrație începe să-și dea duhul când spiritul critic și gândirea liberă se rarefiază până la dispariție, lăsând locul unui simulacru mizer de autoritarism și minciună grețoasă. Așa cum este Rusia lui Putin, astăzi. Anume modelul exemplar prin care o autocrație sapă dur și necontenit, prin toate mijloacele aparent democratice, la rădăcinile încă sănătoase ale democrațiilor de pretutindeni.

Norman Mailer știa perfect că o democrație, chiar și atunci când pare să semene cu o tiranie, așa cum afirmă destui că ar fi, astăzi, Administrația Trump, rămâne în picioare numai când susținătorii ei luptă până la capăt pentru libertate, demnitate și liberul arbitru, exersat în toate treburile cetății, în folosul cetățenilor ei, și nu în acela al tiranului absolut, care a confiscat-o iremediabil.