Misterul sferelor de la Castelul Cantacuzino din Buşteni. Video

249

Castelul Cantacuzino din Buşteni se întinde pe o suprafaţă de 3148 mp. și a fost construit în 1911, la cererea prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino (Nababul), fost ministru al României între 1899-1900, 1904-1907, care era unul dintre cei mai bogaţi oameni ai României. Analele istorice spun că era chiar mai bogat decât regele Carol I.

Castelul este construit în stil neoromânesc, în mijlocul unui parc imens de 3148 mp, cu alei ce te duc spre o lume de vis cu cascade, fântâni arteziene și chiar o grotă, unde la suprafaţa apei joacă luminiţele, luminiţe ce te urmăresc şi în castel, dar şi pe domeniul acestuia. Construcţia este realizată din piatră și cărămidă, după planurile arhitectului Grigore Cerchez. Vitraliile, stucomarmura, consolele, plafoanele cu grinzi aparente și pictate, balustradele din lemn, piatră sau fier forjat, feroneria turnată în bronz și bogat ornamentată, reprezintă o măiestrie a meșteșugului artistic. Șemineele realizate din piatră de Albești, ornamentate cu mozaicuri policrome, împlinesc atmosfera de reședință boierească, sporind valoarea edificiului. Castelul posedă o colecție de heraldică reprezentând blazoanele familiilor de boieri încuscriți cu cantacuzinii și o friză de picturi votive cu iluștrii membri ai familiei Cantacuzino din ramura munteană. Se spune că prinţul ar fi cerul să se construiască un castel mai grozav decât Peleşul, şi chiar dacă acesta a fost gata, şi construit după indicaţiile arhitectului Grigore Cerchez, fiind mai maiestuos decât Peleşul, se pare că prinţul Cantacuzino, sau “Nababul”, cum i se mai spunea, n-a locuit niciodată acolo.

Grigore Cantacuzino se trăgea din vechea familie nobilă a Cantacuzinilor, fiind un descendent al voievozilor români şi al împăraţilor bizantini. Datorită averii colosale, care i-a permis să construiască trei palate (două în Prahova şi unul în Bucureşti, pe Calea Victoriei, actualul Muzeu Naţional George Enescu), prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino a fost poreclit “Nababul”. La vremea respectivă era considerat cel mai mare proprietar de pământuri din România, şi putea concura chiar cu regele Carol I, atât ca avere cât şi ca poziţie socială şi ca nume, prin descendenţă.

Castelul este format dintr-un corp ce are demisol, parter şi etaj, cu fundaţie din beton, pereţi din piatră cioplită şi învelitoare din ţiglă, un pavilion de serviciu, o vilă administrativă şi o capelă. O mai veche legendă spune că prinţul ar fi vrut să i se paveze curtea cu monede din aur, iar acoperişul să nu fie din ţiglă, ci tot cu monede de aur, dispuse pe cant, şi nu în forma clasică, de solzi de peşte, pentru că astfel ar fi intrat mai multe. Pe lângă măreţia castelului şi a interioarelor deosebite, există o mare enigmă, cea a grotei din grădina castelului, şi nu numai. Atât castelul, cu împrejurimile, cât şi grota, atrag pasionaţii de paranormal, care spun că pe domeniul acestuia plutesc mici sfere luminoase.

În perioada comunistă, castelul a fost un fel de Sanatoriu TBC, aparţinând Securităţii, iar în beciurile castelului, securitatea ar fi torturat „duşmanii“ regimului. Se spunea că la vremea respectivă mai multe dube de-ale securităţii intrau şi ieşeau pe poarta acestuia, decât salvările, iar acele sfere luminoase nu ar fi altceva decât sufletele celor care nu şi-au găsit liniştea şi odihna în mormânt.

“Ne aflăm în Castelul Cantacuzino din Buşteni, fostă reşedinţă a unui prinţ, pe care România l-a avut, şi anume prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino, o personalitate extrem de valoroasă atât pe plan politic cât şi social, el fiind printre altele cel mai bogat român al acelei vremi, era şi primul român cu doctorat în drept al Universităţii Sorbona din Paris. Acum suntem în salonul unde prinţul servea masa, s-au mai văzut biblioteca, biroul său sau sala de bal, iar la intrare este salonul în care prinţul îşi primea oaspeţii. Arhitectura castelului aparţine lui Grigore Cerchez, cel mai mare arhitect al vremii, construit în stil neoromânesc, cu elemente brâncoveneşti. Mobilierul lipseşte însă restul elementelor sunt originale.” a spus ghidul castelului Cantacuzino, Alin Apostu.

Acesta a mai spus că déjà există un proiect European care prevede printre altele şi mobilarea castelului. Domeniul castelului este unul dintre cele mai frumoase zone de pe Valea Prahovei, castelul fiind chiar sub Crucea de pe Caraiman. Unul dintre cele mai înfricoşătoare zone de pe domeniu este grota despre care cei mai în vârstă spun că au auzit de la moşii lor că existenţa grotei e de când e lumea, chiar dinainte ca domeniul să intre în stăpânirea Cantacuzinilor, dar nici unul dintre ei nu a distrus-o. Locul pare să fie bântuit, iar în serile cu furtună dansează lumini nefireşti la intrarea grotei. Oamenii mai spun că se aud vaiere prelungi şi, uneori, se ivesc, preţ de o clipă, năluci de fum printre picăturile de ploaie.

Despre prinţul Cantacuzino

Prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino (n. 22 septembrie 1832, București; d. 23 martie 1913, București) a fost un om politic român, ales de două ori primar al Bucureștiului și numit prim-ministru al României în perioada 1899 – 1900 și în perioada 1904 – 1907. Se trăgea din vechea familie nobiliară, Cantacuzino, fiind un descendent al voievozilor români, respectiv împăraților bizantini Cantacuzino. A studiat la București și Paris, unde și-a luat doctoratul în drept, în anul 1858. După ce s-a întors în țară a fost numit judecător la Tribunalul Ilfov, după care, a devenit consilier la Curtea de Apel București, funcție din care a demisionat la data de 4 mai 1864. Datorită averii sale colosale a fost supranumit „Nababul”. Din banii de care dispunea, a construit trei palate: Palatul Cantacuzino din București, situat pe Calea Victoriei, care adăpostește în prezent Muzeul Național „George Enescu”, Castelul Cantacuzino din Bușteni, numit uneori „Palatul Cantacuzino Bușteni”, și Palatul Cantacuzino de la Florești, supranumit și „Micul Trianon”, în prezent în ruină.

Autor: Mihaela Păunescu

LĂSAȚI UN MESAJ