Ministrul Transporturilor a vorbit, din nou, despre lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva. Când se va circula în zonă VIDEO

421

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost azi într-o vizită de lucru pe șantierele autostrăzii Lugoj-Deva. Prima oprire a fost pe lotul IV, în zona „dealului liliecilor”. Aici, municitorii munceau de zor la terasemente și la consolidarea versantului. Ministrul s-a declarat foarte mulțumit de modul de lucru al companiei, pe care a felicitat-o public pentru mobilizare.

Potrivit acestuia, lotul IV al autostrăzii Lugoj-Deva va fi gata la sfârșitul lunii iulie 2019. Dar, cu o singură condiție: vremea să le permită muncitorilor să lucreze.

„Am discutat cu constructorul, care m-a asigurat că la sfârșitul lunii iulie va fi finalizat acest proiect și va putea fi dat în trafic. Asta cu un singur amendament, și aș vrea să nu fiu interpretat greșit: dacă vor continua ploile în ritmul în care au fost în ultima perioadă, adică peste 35 de zile de ploi, bineînțeles că va avea o problemă”, a declarat ministrul Răzvan Cuc, citat de ziardehunedoara.ro.

Potrivit oficialului, și lotul III va fi finalizat până la finalul lunii iulie, astfel că vom putea circula pe autostradă, de la Sibiu la Nădlac, începând cu această vară.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.