Ministrul Sportului a prezentat măsurile de distanţare ce vor fi valabile la redeschiderea sălilor de fitness

73

Ministerul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a prezentat, miercuri, măsurile sanitare şi de distanţare ce vor fi valabile la redeschiderea sălilor de fitness, începând de luni.

„Sunt foarte multe reguli cu care suntem familiarizaţi cei care mergem la sală. De data aceasta sunt mai riguroase. Prima dintre ele este accesul, care trebuie realizat numai în baza unor programări, trebuie să-ţi faci programarea telefonic sau online. Avem o suprafaţă a sălii pe care o împărţim la şapte metri pătraţi alocaţi fiecărei eprsoane, de unde ne rezultă numărul maxim de participanţi în acelaşi timp la sală. Triajul epidemiologic este obligatoriu, trebuie realizat de cel care administrează sala, termometrizarea persoanelor care vin la sală este, de asemenea, obligatorie, la fel repartizarea şi alocarea fiecărui participant la activitatea de fitness.

Se va lucra în regim individual pe o suprafaţă de şapte metri pătraţi. Ieri, în şedinţa pe care am avut-o cu INSP, am socotiti necesar a fi permisă şi prezenţa în spaţiile de vestiare, mai puţin la duşuri. Chiar dacă suprafaţa este una mică, în raport cu suprafaţa de activitate sportivă, am socotit că, în mod organizat, pe rând şi controlat, cei care îşi doresc acces la vestiare o pot face, urmând ca numărul celor care intră în acelaşi timp în vestiar să fie limitat de suprafaţa împărţită la cei 4 metri pătraţi alocaţi fiecărei persoane. De asemenea, spaţiile destinate activităţii colective în grup, de antrenament, gen zumba, gen kangoo jump, aerobic, vor funcţiona după regula alocării unei suprafeţe de zece metri pătraţi fiecărui participant, deoarece activitatea fizică în aceste săli de aerobic este mult mai intensă, respraţia este altfel, mişcarea fiecărui participant este mult mai amplă şi riscul epidemiologic creşte. Avem zece metri pentru aerobic, şapte metri pentru lucrul la aparate şi patru metri în zona vestiarelor, unde ne schimbăm. Duşurile deocamdată am spus că este bine să nu le folosim, cel puţin în primele două, trei săptămâni, pentru a evalua cât mai corect dacă măsurile de relaxare pe care le propunem acum funcţionează.

Pentru cei care folosesc aparate de aer condiţionat cu recirculare va fi necesară nebulizarea acestor săli. Cel şuţin o zi pe săptămână ar trebui rezervată pentru acest procedeu de dezinfectare. Obligaţia fiecărui adminsitrator de sală va fi de a asigura materialele de protecţie şi de dezinfectare, acele dispensere cu soluţii dezinfectante şi acele şerveţele. De asemena, participanţii la activitatea de fitness trebuie să vină de acasă cu prosop, pentru a-l utliza şi proteja şi pentru a dezinfecta şi ei, la rândul lor, aparatele înainte şi după utilizare. Nu este numai obligaţia adminsitratorului, ci şi obligaţia participanţilor de a dezinfecta aparatele, de a folosi soluţii, de a folosi masca. Masca, într-adevăr, nu e recomandat să o folosim în timpul efortului fizic, dacă sunt persoane care vor să o folosească, nu e niciun fel de problemă, dar este o obligaţie să o foloseşti în zona spaţiilor comune, în zona recepţiei, până la intrarea în sală este bine să porţi masca”, a declarat Stroe, la Digi 24.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.