Ministerul Energiei vrea să șteargă datoriile de 800 de milioane de lei ale Complexului Energetic Hunedoara

88

Ministerul Energiei vrea să stingă toate obligațiile fiscale pe care le are Complexul Energetic Hunedoara către ANAF. Ordonanța de urgență privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale necesare pentru siguranţa alimentării cu energie electrică a fost pusă în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Energiei, și este semnată de premierul Viorica Dăncilă.

Potrivit datelor ANAF, ELCEN avea la sfârşitul anului trecut datorii la stat în valoare de 830 de milioane de lei, iar Complexul Energetic Hunedoara 800 de milioane de lei.

În noiembrie 2018, Comisia Europeană a constatat că producătorul de energie Societatea „Complexul Energetic Hunedoara” (CE Hunedoara) a primit un ajutor de stat incompatibil, în valoare de aproximativ 60 de milioane euro, şi în consecinţă a decis că România trebuie să recupereze ajutorul ilegal şi dobânzile aferente.

Documentul prevede că: „Prin derogare de la prevederile art. 263 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, la cererea operatorilor economici care dețin capacități de producere a energiei electrice instalate in Sistemul Electroenergetic National reprezentând active functionale energetice, creanţele fiscale administrate de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se sting prin trecerea în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului Energiei a unor active funcționale energetice, aflate în proprietatea acestora.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.