Mii de persoane au participat, în vestul ţării, la un miting de susţinere a familiei tradiţionale. Soţii Bodnariu au mulţumit participanţilor-VIDEO

219

Peste 8.000 de persoane au participat, sâmbătă, în Piaţa Unirii din Oradea, la un miting organizat de Coaliţia pentru Familie, pentru a cere modificarea Constituţiei astfel încât căsătoria să fie posibilă doar între o femeie şi un bărbat, şi organizarea unui referendum pe această temă.

Participanţii la miting s-au adunat, sâmbătă, în jurul orei 11 în Piaţa Unirii din Oradea, afisand pancarte cu mesajul „3 milioane de voci! Un strigăt firesc menit să protejeze firescul”, dar şi panglici tricolore pe braţ.

Organizatorii manifestării au declarat că s-a cerut modificarea articolului 48 din Constituţie, astfel încât să fie definită familia conform formulării: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

„Nu suntem aici pentru că am fi împotriva cuiva. Noi respectăm libertatea pe care Dumnezeu a dăruit-o omului prin creaţie. Dar credem că libertatea care nu e dublată de responsabilitate aduce după sine anarhia. Suntem aici pentru că noi toţi credem şi mărturisim că Dumnezeu a lăsat în Creaţie încă de la început legi puternice, statornice, legile pe care Dumnezeu le-a aşezat în Creaţie încep din Paradis, unde Dumnezeu l-a creat pe Adam şi i-a dăruit-o pe Eva”, a spus episcopul ortodox de Oradea, Sofronie.

Participanţii la miting au cerut şi organizarea unui referendum naţional, odată cu alegerile din 11 decembrie, pe tema familiei.

Pe scenă au urcat, alături de copiii lor, Marius şi Ruth Bodnariu, cărora autorităţile norvegiene le-au luat copii şi i-au returnat ulterior, la presiunile opiniei publice.

Cei doi au afirmat că au un dublu motiv pentru a fi prezenţi la miting, şi anume faptul că susţin valorile familiei, iar familia trebuie să fie aşa cum a lăsat-o Dumnezeu, compusă din bărbat şi femeie, dar şi pentru a le mulţumi locuitorilor din Oradea pentru susţinerea lor, în conflictul pe care l-au avut cu autorităţile norvegiene.

miting-oradea-1

2 COMENTARII

  1. Românii nu sunt de acord cu„ legalizarea ” căsătoriilor homosexuale . Dar mă întreb = Protestele nu sunt ȘI … pretexte diversioniste de a ne distrage atenția de la gravele și PRIORITARELE probleme majore actuale de asanare a hoției și a abuzurilor PATRIHOȚILOR ? De ce nu protestăm si împotriva „ promovării ” pe listele de viitori aleși , a unor candidați… penali . De ce nu protestăm împotriva abuzurilor politicienilor, al jafului generalizat, al birocrației, al pauperizării populației precum și impotriva altor racile sociale cauzate de miticii noștri , aleși și RE aleși intr-o veselie mioritica ce ne ocupă tot timpul ?

    • Din pacate..aveti dreptate..orice..larma..fereste osul..penal..al alesilor..hamesiti..ca dupa un mandat..de somn de voie..sa traiasca bine merci..tot neamu..generatii!!La referendum..se votau 300..Eu as propune maxim 100 incluzand siprefct-guvernatori ai celor.7-8.regiuni..istorice..un guvernde 10 tehnocrati..si basta cu sleahta nesatula!!

LĂSAȚI UN MESAJ