Micii oameni de știință pornesc să inventeze trenurile viitorului Foto – Video

221

Fundația Comunitară Timișoara a lansat oficial, astăzi, un program dedicat în totalitate elevilor studioși din oraș.

Copiii sunt curioși din fire și vor să știe cât mai multe despre orice domeniu al cunoașterii. Din păcate, din cauza dotării precare a majorității laboratoarelor școlare cunoașterea este destul de dificilă. Un program deosebit de promovare a științei și tehnologiei în rândul copiilor și adolescenților din școli și licee pornește la drum, de azi.

Este numit în mod simbolic „Fondul Științescu” și se adresează cu precădere celor ce au înclinație spre științele exacte și spre biologie, protecția mediului, ori spre invenții. Chiar și micii matematicieni, ori viitorii ingineri sau chiar artiști își pot găsi în acest program ceva interesant de cercetat sau inventat.

Peste 2.000 de copii și tineri, cu vârste între 6 și 18 ani, dintre care peste 300 din mediul rural, vor beneficia de îndrumarea a peste 40 de mentori.

Mentorii vor fi, fie profesori sau chiar voluntari studenți, ce se vor implica în experimente și activități practice pentru a învăța și îndrăgi știinţa.

Pentru început mentorii sunt profesori din cadrul așa numitului Experimentarium TM, din parcul Rozelor, dar și specialiști din diverse firme ce au o activitate practică ce se imbină cu cercetarea.

Proiectele anunțate sunt diverse, cum ar fi: trei proiecte în școli, două proiecte în zona rurală, două proiecte pentru arte, două proiecte pentru publicul larg (un festival în Piața Libertății și un eveniment în cadrul Aquapic – centrul educațional pentru copii).

Deja se știe ce vor studia sau construi tinerii „oameni de știință”, în perioada iulie – octombrie. Copiii vor fi implicați în proiecte de studiul ADN-ului din fructe, vor imagina un biciclu, o mașină de curse și un kart, vor face experimente cu tot ce înseamnă apa, vor recompune folosi tehnologia 3D în imagini, vor aplica elemente de levitație magnetică la un mic tren ce nu va atinge șinele sau solul, precum și multe alte „trăsnăi serioase”.

„Fondul Științescu mobilizează resurse din comunitate, pe care apoi le distribuie în proiecte prin care copiii devin pasionați de știință și tehnologie. Proiectele din acest an sunt foarte interesante chiar și pentru adulți. Cei mici vor fi fascinați de experimentele în care se vor putea implica” a explicat Daniela Chesaru, director executiv al Fundației Comunitară Timișoara.

În primăvară, au fost depuse mai multe proiecte care mai de care pline de idei frumos de trăsnite ce pot si punctul de plecare a ceva foarte serios. Acestea au fost evaluate de o comisie externă și foarte exigentă. În urma evaluărilor, Fondul Ştiinţescu a finanţat  nouă proiecte interesante, cu o valoare totală de peste 225.000 de lei. Fondurile provin de la donatori particulari, dar și de la firme interesate de viitorul științific al școlarilor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.