Mesajul ministrului de Interne, pentru interlopi: „Suntem cu ochii pe voi!”

47

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a transmis, vineri, un mesaj prin care încurajează românii să aibă încredere în instituțiile statului cu atribuții în combaterea criminalității, despre care spune că lucrează împreună pentru a-și face datoria. Acesta a spus că, în fiecare vineri, MAI va comunica acțiunile desfășurate în cursul săptămânii iar în finalul declarației de presă a transmis un mesaj pentru interlopi și răufăcători: Suntem cu ochii pe voi!”.

„Din această săptămână, în fiecare zi de vineri, vă vom prezenta toate acțiunile MAI care au loc în cursul săptămânii privind combaterea criminalității.

Acest fenomen criminogen se manifestă prin forme agresive și trebuie să fiți la curent cu activitatea noastră. MAI are reacții unitare, structurate și eficiente. Avem planuri comune cu alte instituții în strategii țintite pe grupurile infracționale.

Cetățenii onești ai acestei țări nu trebuie să se teamă. Suntem o țară sigură, în ceea ce privește ordinea publică”, a declarat Vela. Ministrul a mai spus că are „toleranță zero față de încălcarea legii, cu atât mai mult” dacă există un angajat al MAI „care nu a înțeles până acum de ce parte a baricadei se află”.

sursa – digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ