8.1 C
Timișoara
duminică 7 decembrie 2025

Medic din Banat, ridicat de poliție. Ce acuzații grave i se aduc

Un medic de 62 de ani, de loc din Cernăteaz, a fost ridicat miercuri de polițiștii din Lugoj, în urma a două percheziții. Surse judiciare au declarat pentru Lugoj Info.ro că doctorița a intrat în atenția autorităților după o sesizare care indica faptul că, deși era angajată, nu venea la serviciu, însă încasa salariul.

Polițiștii lugojeni de la Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror, au supravegheat activitatea medicului și au stabilit că informațiile primite se confirmă. Miercuri, judecătorii din Lugoj au emis două mandate de percheziție, unul la cabinetul aflat în incinta Sălii de Sport „Lavinia Miloșovici” și unul la domiciliul medicului.

Sursele Lugoj Info.ro susțin că de la cele două adrese au fost ridicate sume importante de bani, dar și documente care să ajute ancheta. Conform anchetatorilor, femeia era plătită de Direcția de Sănătate Publică, iar pentru că nu exista spațiu disponibil în incinta spitalului, i-a fost pus la dispoziție un cabinet în sala de sport de pe strada Caransebeșului. Locul de muncă era însă frecventat doar o dată sau de două ori pe lună, deși medicul era remunerat pentru câteva ore de activitate pe zi.

Femeia ar fi întocmit, potrivit acelorași surse, mai multe documente false pentru a-și justifica activitatea, aspecte ce urmează să fie lămurite pe parcursul anchetei.

Pe numele medicului a fost deschis un dosar penal pentru înșelăciune, abuz în serviciu și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Femeia a fost dusă la audieri, iar polițiștii și procurorii vor decide dacă va fi cercetată sub control judiciar sau dacă vor fi dispuse alte măsuri.

Sursa: https://lugojinfo.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Vernisajul expoziției„Banatul de altădată: gusturi și povești” și lansarea volumului „Păstrătoareade Tradiții” la Conacul Zăgujeni

Vernisajul expoziției „Banatul de altădată: gusturi și povești” și lansarea volumului „Păstrătoarea de Tradiții” la Conacul Zăgujeni Asociația Miltonia anunță cu bucurie organizarea vernisajului expoziției...

Magia iernii revine în 2025 la Muzeul Satului Bănățean, în perioada 6 – 21 decembrie! FOTO-VIDEO

Între 6 și 21 decembrie, Muzeul Satului Bănățean devine gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente de iarnă din Timiș: Lights of the Village. Organizată cu sprijinul...

Citește și :