Maternitatea Bega din Timişoara a fost redeschisă şi pentru pacientele fără COVID-19

59

Maternitatea Bega din Timisoara, care a fost declarată spital-suport pentru pacientele identificate cu COVID-19, a fost redeschisă, miercuri, pentru toate cazurile, fiind însă păstrate saloane pentru pacientele infectate şi pentru copii.

Managerul Maternităţii Bega din Timişoara, medicul Marius Craina, a declarat pentru News.ro că unitatea sanitară este acum deschisă pentru toate pacientele, după ce timp de două săptămâni a stat goală, fără nicio pacientă internată.

Reprezentanţii unităţii medicale au reorganizat activitatea în spital în ultimele zile, în aşteptarea aprobării pentru redeschidere de la Direcţia de Sănătate Publică. Au fost regândite circuitele separate, iar pacientele vor fi supuse triajului epidemiologic în curtea unităţii şi testate pentru coronavirus.
„În mod oficial am redeschis Maternitatea Bega. Personalul este prezent, avem câteva schimbări în privinţa spaţiilor şi a personalului. Am deschis inclusiv ambulatoriul. Avem două saloane pentru viitoarele mămici care vor fi testate pozitiv şi un salon la Secţia de Neonatologie, apoi mai avem rezervat parterul. Oricum, toate pacientele vor fi testate. Noi ne-am organizat cu triaj, cu tot ce trebuie. Deocamdată, la această oră, nu avem nicio pacientă internată”, a declarat medicul Marius Craina, citat de news.ro.
La Maternitatea Bega au fost internate zeci de paciente de la începutul pandemiei de coronavirus şi au fost trataţi şi vindecaţi şi trei bebeluşi cu COVID -19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.