Marcel Vela: Nu este domnul Arafat centrul Universului

183

Ministrul de Interne Marcel Vela a comentat luni, la sediul MAI, declaraţiile şefului DSU Raed Arafat referitoare la plecarea din funcţie şi la presiunile care îl vizează, spunând că ”nu este domnul Arafat centrul Universului”, că salvarea nu o face Raed Arafat când se întâmplă ceva,ci o fac profesioniştii din DSU.

De asemenea, solicitat să comenteze anunţul lui Arafat potrivit căruia ia în calcul plecarea din ţară, a invocat principiul liberei circulaşii, pe care îl respectă. „Nu este vorba de o persoană în sine, că văd că se polarizează, se fac discuţii, estimări, pronosticuri, cu privire la a fi sau a nu fi Arafat în continuare în fruntea Departamentuluipentru Situaţii de Urgenţă. Noi evaluăm întreaga activitate, întregul departament, întregul Inspectorat General şi această evaluare este la baza unor decizii care pot să-l implice, evident, şi pe domnul Arafat.

Dar nu este domnul Arafat centrul Universului şi pe dânsul noi acum avem o analiză personală. Întreaga activitate a Departamentului este importantă pentru România, salvarea nu o face domnul Arafat când se întâmplă ceva, o fac profesioniştii din Departament – de la pompieri, de la salvatori, de la SMURD, de la toţi cei care se implică – şi eu nu cred că România şi Departamentul stau într-o persoană, la fel cum Ministerul nu stă într-un politician care vine şi pleacă din acest minister”, a declarat ministrul de Interne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.