16.1 C
Timișoara
sâmbătă 27 iulie 2024

Mânării cu contracte de muncă pentru teroriști, la Inspectoratul pentru Imigrări din Caraș-Severin, dar și în alte județe din țară

Șeful Biroului pentru Imigrări din Caraș-Severin, Vali Mitruș, a fost săltat și dus la audieri marți dimineață, 6 aprilie, de procurorii DNA și DIICOT, într-un dosar deschis pentru constituirea unui grup infracțional și trafic de migranți.

Procurorii DIICOT au percheziționat mai multe locuințe din țară, dar și din București, fiind vizați mai mulți angajați sau foști angajați ai MAI. Aceștia sunt acuzați că au facilitat obținerea de permise de ședere ilegale pentru migranți, constând în vize de muncă. Odată ce obțineau permis de ședere în România, cetățenilor străini le era facilitat tranzitul spre țări Schengen.

În cadrul dosarului polițiștii au percheziționat 67 de locuințe din 7 județe. Au fost percheziționate, de asemenea, și birourile Inspectoratului pentru Imigrări din Caraș-Severin, dar și din Arad.

Claudiu Perian, fostul șef IGI Caraș-Severin a fost, de asemenea, supus perchezițiilor, relatează Antena3, citată de Adevărul.

Rețeaua era formată din angajați MAI din județele Arad, Caraș-Severin și Hunedoara, dar și Municipiul București. Mai exact, ofițeri din cadrul MAI ar fi fost coordonați de un fost angajat care aducea migranții în țară. Acesta îi ajuta să intre pe teritoriul României, folosindu-se de contracte de muncă fictive în favoarea obținerii în mod fraudulos a dreptului de ședere în țară. Deși vizele migranților ar fi expirat, aceștia „ar fi închis ochii”, scrie G4Media, citat de Adevărul.

Cetățenii ar fi fost „cu potențial risc terorist” și ar fi fost racolați de către „angajați cu putere de decizie sau foști angajați cu influență asupra funcționarilor din cadrul  birourilor Caraș-Severin, Timiș, Arad și Hunedoara ale Inspectoratului General pentru Imigrări, generând astfel o stare de pericol la adresa securității naționale ca urmare a favorizării pătrunderii pe teritoriul României a unor cetățeni străini cu potențial risc terorist”, transmite DIICOT. 

Sursă: https://www.rador.ro

https://adevarul.ro

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

VIDEO | Accident pe A1, Timișoara – Arad! Două mașini s-au izbit din plin

Un accident s-a petrecut pe A1, după urcarea de la Remetea Mare. Două mașini s-au tamponat și o a treia este ușor lovită.  În jurul...

Lucrări la rețele Aquatim

Marți, 30 iulie, între orele 9-15 se va întrerupe alimentarea cu apă în Săcălaz pentru executarea unei conectări de conducte la intersecția străzilor IV...

Citește și :