Managerul unui spital important jignește rezidenții străini și doctorii: Luați-vă o amantă româncă să vă învețe limba română

840

Cotidianul ieșean reporteris.ro a publicat o serie de înregistrări audio în care managerul Spitalul de Neurochirurgie „Prof. Dr. N. Oblu”, Lucian Eva – fratele celebrului fost procuror Emilian Eva – jignește rezidenții dar și pe profesorul universitar Ion Poeată, despre care spune: „N-aveți ce învăța de la ăsta, e praf și pulbere”.

Lucian Eva este fratele fostului procuror Emilian Eva, care a fost condamnat în primă instanță la 2 ani și 11 luni de închisoare cu suspendare pentru luare de mită și acte de comerț incompatibile cu funcția. Acesta a fost numit recent director la Spitalul de Neuropsihiatrie de la Săpoca de fostul ministru al Sănătății Victor Costache, pentru a fi demis după numai două zile, în urma articolelor publicate de presă.

„Sunteți căsătorit cu o româncă? Nu? Bun. Luați-vă o amantă româncă atunci să vă învețe corect limba română și după aia veniți frumos și ne prezentați aici cazul”, i-a spus managerul, unuia dintre rezidenții străini.

Managerul Lucian Eva, către profesorul Poeată: „Ești atât de nătâng!”

  • „Doctore, de unde scoți asemenea formule inventate? (…) Bați câmpii! Măi omule, bați câmpii (…) Inventezi formule (…) Ce-i cu tine, dă-o dracului de treabă, nu mai vorbi prostii (…) Ești atât de nătâng, încât nu-ți dai seama (…) Pune mâna și du-te la pensie (…) Dar nu mai trimite mie hârtii că ești profesor universitar, că nu mă interesează (…) Nu înțelegi nici fizică, nici neurochirurgie, nici medicina (…) Habar n-ai ce-i cu tine (…) Ești confuz și la revedere (…) Nu învățați după el (către rezidenți – n.r.). Nu ascultați ce spune, el nu înțelege neurochirurgie (…) E praf și pulbere. El n-are coloană vertebrală, nu înțelege rolul coloanei vertebrale în existența unei ființe umane.

Citește articolul integral pe Reporter de Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.