Managerul Spitalului Judeţean anunţă reforma sistemului ambulatoriu

2223

Managerul Spitalului Judeţean Timişoara, Raul Pătraşcu, a declarat, pentru agerpres.ro, că sistemul ambulatoriu al unităţii va fi reformat, introducând programările online pentru pacienţi, dar şi extinderea activităţii medicale de ambulatoriu, după ce a fost sesizat că sunt pacienţi care vin de la ora 5.00 pentru a-şi lua număr de ordine, întrucât medicii din unele cabinete nu mai lucrează şi după-amiaza, deşi programul este până la ora 20.00.

Din această cauză, la fişier se formează cozi foarte mari, iar ambulatoriul este supraaglomerat până în jurul orei 14.00, după care doar în puţine cabinete se mai lucrează.

„Am de gând o reformă a sistemului ambulatoriu. Pe de-o parte, doresc să-l extind pentru a avea mai multe cabinete, în acelaşi timp, medicii au program şi după amiaza. În câteva după amieze, am fost prin Ambulatoriu şi nu prea erau pacienţi, ceea ce mă face să suspicionez că medicii le cer celor de la fişier să dea bilete doar dimineaţa, ca să nu mai stea şi după amiaza. De aceea se creează acea busculadă de dinainte de masă. Acest lucru nu va mai continua. Normativul prevede munca de dimineaţa şi de după amiaza. Este inacceptabil ca dimineaţa pacienţii să stea patru-cinci ore la coadă, iar după amiaza să nu mai fie nimeni în ambulator şi bate vântul. Eu am fost la ora 18.30, iar unele cabinete sunt închise, când programul este până la ora 20.00”, a afirmat Raul Pătraşcu.

1 COMENTARIU

  1. Atata timp cat medicii lucreaza si la stat si la privat Nu ii intereseaza spitalul, te duci si te dau pe mana rezidentilor care nici nu stiu ce sa-ti faca, eventual te nenorocesc cum am patit eu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.