Mamă din vestul țării, condamnată la închisoare împreună cu violatorii copilului său. Îl ”vindea” pe alcool

212
copil abuzat

Cei doi bărbaţi care au violat un copil din Zădăreni  (Arad) timp de doi ani și-au primit pedepsele. Alături de ei a fost condamnată şi mama băiatului care primea bani şi alcool de la ei pentru a le da copilul să-l violeze.

Cei trei au fost arestați preventiv în aprilie 2018, în urma cercetărilor efectuate de polițiști. În 8 februarie 2019 a venit și sentința. Astfel bărbații au fost condamnați, unul la 11 ani de închisoare, iar celălalt bărbat a primit 9 ani și 4 luni. Mama copilului a primit o sentință de 8 ani și 8 luni. Hotărârea Judecătoriei Arad nu este definitivă.

Băiatul violat avea 9 ani atunci când a fost prima dată abuzat. Reprezentanţii Poliţiei au declarat: „Din cercetările efectuate s-a stabilit că în perioada 1 iulie 2016 – 1 aprilie 2018, doi bărbați, de 43 și 21 de ani din Zădăreni și Felnac, prin constrângere fizică și psihică și profitând de imposibilitatea de a-și exprima voința, au întreținut relații sexuale în repetate rânduri cu un minor de 11 ani. Minorul a fost abuzat cu acordul mamei în vârstă de 49 de ani”.

Încă de când a fost descoperit cazul, specialiştii din cadrul DGASP i-au oferit consiliere psihologică.

sursa – ziardearad.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.