Maeștrii nesimțirii!

73

E destul de dificil să scrii pertinent, fără derapaje, ofertant pentru cititori, când ţara e guvernată de haos. Nu orice popor poate produce cu atâta lejeritate această stare ceţoasă, unde totul alunecă, nemaiexistând minimale certitudini pe care, de obicei, se poate realiza ceva. Durabil, sigur, nu de azi pe mâine.

De treizeci de ani în România nu se edifică nimic semnificativ. Se înaintează în timp, în istorie, în virtutea inerţiei. Singurul element dinamizator al societăţii e „interesul”, metoda de îmbogăţire cât mai rapidă, indiferent de mijloace. Aici semănăm cu „fanarioţii” care, şi ei, cu domnii limitate, căutau să acumuleze cât mai mult.

Am reuşit în ultimele decenii de libertate să ne stratificăm. Pe treapta de sus, nu prin merite, ci strict prin relaţii, stau „mutrele antipatice”, din care s-au desprins liderii politici, foşti în dictatură nişte mari anonimi, apoi înalţii magistraţi, şefii instituţiilor de forţă, multitudinea de directori, cuvântătorii, nu arareori inepţi, din televiziuni, patronii de firme, diverşi cârpaci în ale scrisului, gratulaţi cu titlul de „maestre”. Dacă tuturor acestora li s-ar face o poză colectivă, priveliştea ar fi urâtă, cuprinzând în ea şi elemente de grădină zoologică. Dacă, mai departe, s-ar putea vorbi de o treaptă „mijlocie” a naţiei, care în alte societăţi e elementul de bază, vom constata că ea se restrânge, ca şi în comunism, la o masă de oameni cu un anumit nivel cultural, nu prea ridicat, neinteresată de realităţile politice, ci doar de asigurarea zilei de măine. Pentru „privilegiaţi”, existenţa acestei apatii e mană cerească. E acesta un permis pentru „bădăranii” cu cravate de-a face ce vor. În fine, ajungem şi la „talpa ţării”, la „Măria Sa Poporul”, cum i-a numit Păunescu cel milionar pe cei mulţi, pe compozitorii Mioriţei. Cu aceştia chiar că poţi face ce vrei. Cel mai direct, mai eficace, îi prostesc televiziunile slujite de tot felul de şarlatani. Cu puţin dar al vorbei, cu niscai zâmbete, treaba merge fără greş. Fac parte din mijloacele de prostire şi diversele publicaţii, dar şi postările pe internet. Gheorghe, prins între aceste focuri încrucişate, e dezarmat. Complet ameţit în mijlocul pieţei, nu mai ştie încotro s-o apuce. Se vede lucrul acesta la vot, se simte în părerile ce şi le formează despre diversele situaţii prin care e nevoit să treacă.

Evident că o societate astfel compartimentată, cu fracturi între niveluri, n-are nicio şansă să prospere într-un regim democratic. Ea poate doar mima „statul de drept”, rămânând, în realitate, foarte aproape de tiparul dictaturii. Pentru că lucrurile s-au înşurubat aşa, societatea românească nu sclipeşte pe niciun palier. Aproape totul e anost, cenuşiu, stins, mediocru în cel mai bun caz.

Nu ştiu ce ne imaginăm noi cu sărbătorirea Centenarului, acum la 1 Decembrie 2018. Ne aflăm cu întreaga societate cu mult sub nivelul celei din 1918. Atunci am avut o mână de adevăraţi intelectuali-patrioţi, care valorau de zece ori mai mult decât toate „mulele” cu titluri şi funcţii de acum. Brătianu-Maniu-Dragnea-Cristoiu-Firea. Atenţie la picaj! Şi crearea de „monştri sacri”din nulităţi continuă. Toţi „falşii” se simt bine în fotolii şi sub ovaţii.

P.S.: Pe mine condamnarea lui Dragnea, pe moment, nu mă interesează. Mâine s-ar putea să fie descondamnat. Aş pleca urechea doar dacă aş auzi că, prin exigenţă, severitate, se urmăreşte însănătoşirea mediului şcolar. Asta ar putea duce la dezalterarea caracterului nostru, la moralitate. Restul e doar „pa” şi „pusi”.

LĂSAȚI UN MESAJ