Lugojul, sursă de contrabandă pentru întreg Banatul

În această dimineaţă, poliţiştii specializați în investigarea criminalității economice din Timiș împreună cu polițiștii municipiului Lugoj, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au efectuat 7 percheziţii domiciliare pe raza județelor Timiș, Hunedoara și Caraș-Severin,  la locuințele unor persoane bănuite de contrabandă.

Perchezițiile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal, aflat în instrumentarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiș, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Activităţile vizau probarea activităţii infracţionale a unor persoane bănuite că ar fi comercializat pe raza localității Nădrag, țigări nemarcate fiscal cu timbru autohton, provenite din contrabandă, fiind prejudiciat bugetul consolidat al statului. Activitățile desfășurate vizează 7 persoane cu vârste cuprinse între 32 și 67 de ani, presupuse a fi implicate in comiterea infracțiunii.

În urma perchezițiilor, la locuințele  celor in cauza, polițiștii au descoperit peste 23.000 de țigarete care au fost ridicate în vederea confiscării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Istoria stranie a avioanelor sovietice care au fost abandonate în două localități din Banat

Două avioane Li-2 (Lisunov) au rămas de peste jumătate de secol parcate în orașele Făget și Buziaș din vestul României. Transformate în „avio-baruri”, aeronavele...

Gara din Lugoj, modernizată complet după 150 de ani de la inaugurarea ,,magistralei Banatului”

Gara orașului Lugoj este reclădită din temelii după 150 de ani, odată cu modernizarea uneia dintre cele mai vechi magistrale feroviare din România, pe...

Citește și :