Lucrările de pe DN68A îi exasperează pe șoferi. Cât mai au de îndurat FOTO

    278

    Lucrările de pe drumul national 68A, între Margina și Coșevița, întind nervii șoferilor la maximum. Se circulă foarte greu pe cei 15 kilometri, alternativ numai pe o bandă și sunt și semafoare. Viteza impusă de restricții este de 30 km/h.

    „De evitat Margina Coșava, sens spre Deva!!”, a scris, de dimineață, un șofer pe grupul de trafic de pe Facebook. „Așa de încet se circulă, că au apărut vânzători ambulanți”, a postat un altul. Lucrările vor mai dura până la mijlocul verii. Așa că șoferii trebuie să ai aibă răbdare.

    DRDP Timișoara, cea care gestionează șantierul, îi îndeamnă să folosească rute ocolitoare. „Respectați semnificația indicatoarelor în zonele cu lucrări! Pentru a evita ambuteiajele de pe sectoarele în lucru, îndemnăm șoferii să utilizeze și rutele ocolitoare: A1 Nod rutier Ilia – DN 7 Arad – Nădlac A1 Nod rutier Simeria DN 66 – Hațeg – DN 68 Caransebeș – DN 6 Lugoj – A1”, este mesajul DRDP Timișoara pentru conducătorii auto.

    Până acum s-au executat lucrări pentru înlăturarea dalelor de beton degradate, tratarea tasărilor locale și s-au făcut reparații cu mixtură asfaltică.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.