10.1 C
Timișoara
duminică 9 noiembrie 2025

Lucrări Aquatim la rețele și spălări

Miercuri, 15 octombrie, între orele 9-17 se va întrerupe furnizarea apei în Deta pentru lucrări de modernizare în cadrul Stației de Tratare a Apei și pentru executarea unei conectări de conducte pe strada Elena Ghenescu.

Pe 15 octombrie, între orele 9-12 se va întrerupe furnizarea apei în Căpăt pentru executarea unor lucrări de mentenanță la rețeaua de distribuție din Gospodăria de Apă.
Pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție, pe 15 octombrie, între orele 9-15, presiunea va fi scăzută în Chevereșu Mare și Dragșina.

Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.
La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure.
Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Mai mult de jumătate dintre români trăiesc de la un salariu la altul. BNR: economisirea scade dramatic, consumul pe datorie crește în ritm alarmant

Datele oficiale arată că mai mult de jumătate dintre români nu au economii și trăiesc de la salariu la salariu. BNR și Eurostat confirmă scăderea economisirii,...

Laboratoare moderne și mobilier nou pentru școlile din Timișoara

Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru dotarea cu mobilier specific a laboratoarelor de științe, a cabinetelor școlare și a cabinetelor psihopedagogice din unitățile...

Citește și :