Lovitură pentru proprietarii unor restaurante din centrul Timișoarei! Primăria le-a demolat terasele pentru că funcționau ilegal

276

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, anunță că nu are de gând să tolereze la nesfârșit lipsa de reacție a patronilor de terase din centrul orașului. Astfel, în această dimineață, șefii din primărie au trecut la treabă și au pus la pământ 4 terase din zona zero a Timișoarei. Iată și replica primarului:

„Două terase, una lângă cealaltă, în aceeași piață centrală a Timișoarei: una are autorizație și plătește ocuparea domeniului public, cealaltă, nu.
Avem câteva zeci de terase în zona centrală a Timișoarei. Toate, cu excepția a patru dintre ele, sunt autorizate și plătesc pentru spațiul public pe care îl folosesc pentru afacerea lor.
În această dimineață am trecut la desființarea celor patru care sfidează comunitatea: două sunt în Piața Victoriei, una în Libertății și una în Unirii.

După luni de somații și amenzi repetate să intre în legalitate pe care le-au ignorat am luat măsura de a elibera noi domeniul public. Toate cheltuielile de desființare, transport și depozitare vor fi recuperate de la proprietari.
Este un gest de normalitate și de corectitudine față de majoritatea restaurantelor și teraselor care respectă legea și regulile locale. Știu că este o măsură care a fost extrem de rar aplicată în anii trecuți, pentru că a existat o complicitate între cei care ar fi trebuit să aibă grijă de patrimoniul public și cei care îl exploatau ilegal, în detrimentul celor corecți.
S-a terminat cu ”se poate oricum”. Legea e aceeași pentru toți și voi continua lupta pentru respectarea patrimoniului Timișoarei. Timișorenii vor un centru viu, dar s-au săturat de nesimțire.”