Loviți cu bestialitate. Doi bărbați acuză că au fost snopiți în bătaie de polițiști și jandarmi din Timiș

492

Mai mulţi poliţişti şi jandarmi din Timiş sunt cercetaţi de superiori după ce au fost acuzaţi că au agresat doi tineri.

Mai exact, doi bărbaţi de 34 de ani au fost opriţi de poliţişti miercuri seara, autoturismul lor semănând cu unul căutat de oamenii legii. Ambii au fost încătuşaţi şi duşi la secţie. Ulterior, în aceeaşi seară, bărbaţii au fost eliberaţi după ce poliţiştii şi-au dat seama că nu sunt cei căutaţi.

Cei doi au mers la spital şi se pare că au răni grave. Ei îi acuză pe poliţişti şi pe jandarmi că i-au bătut cu bestialitate. Acuzele au ajuns la urechile superiorilor, care acum fac cercetări.

„Preciez că la nivelul Poliţiei Române nu sunt tolerate astfel de practici, motiv pentru care am dispus de îndată ofiţerilor din cadrul Biroului de Control Intern demararea de verificări şi sesizarea Parchetului de la lângă Tribunalul Timiş cu privire la săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, fiind întocmit dosar penal în care cercetările vor fi făcute sub urmărirea proprie a procurorului. Vă garantăm că vom sprijini ancheta și vom pune la dispoziția Parchetului toate datele solicitate astfel încât în cel mai scurt timp să se clarifice întreaga situație de fapt, iar în cazul în care se vor constata încălcări ale legii cei vinovați să fie trași la răspundere”, a declarat comisarul șef Alin Petecel, șeful IPJ Timiș.

De fapt, oamenii legii căutau un bărbat urmărit pentru organizare de grup infracţional organizat, braconaj, furt şi nerespectarea legii armelor şi muniţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.