Locuri libere pentru admiterea de toamnă la o universitate din Timișoara. 200 dintre acestea sunt bugetate

290

Peste 65% din locurile cu taxă, plus alte 200 bugetate sunt libere, la Universitatea de Vest din Timişoara, pentru sesiunea de toamnă a admiterii. Rectorul instituţiei a spus că a crescut numărul locurilor libere faţă de anul trecut şi pentru că s-au înscris mai puţini elevi la Bac.

Universitatea de Vest din Timişoara a scos la concurs, pentru sesiunea din vară a admiterii, 2.072 de locuri la buget, plus alte 4.199 în regim cu taxă, pentru cele 77 de specializări de licenţă. Însă, la finalul admiterii, au mai rămas libere peste 200 de locuri bugetate, plus 2.800 din cele în regim cu taxă. Asta spre deosebire de admiterea de anul trecut, când la Universitatea de Vest numărul locurilor în regim cu taxă care au rămas neocupate a fost de aproximativ 2.300.

Rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea, a declarat corespondentului MEDIAFAX, că o explicaţie a scăderii numărului candidaţilor înscrişi ar putea fi faptul că a scăzut şi “cohorta şcolară”, dar şi numărul elevilor care s-au înscris la examenul de Bacalaureat.

“Nici anul trecut nu am ocupat toate locurile cu taxă, nici anul acesta, dar noi am scos în oferta educaţională întreaga capacitate de şcolarizare a universităţii, ca să arătăm forţa pe care o avem în şcolarizare. Noi suntem conştienţi că nu le putem ocupa pe toate, doar că aceasta este capacitatea aprobată de organismele de asigurare a calităţii la nivel naţional. Da, este o scădere a numărului de înscrişi faţă de anul trecut, dar şi la nivel naţional se poate constata acest lucru, pentru că cohorta şcolară este mult mai mică faţă de cea din anii precedenţi. Din câte am înţeles, procentul de promovare la Bacalaureat anul acesta a fost mult mai mare ca anul trecut, dar numărul celor înscrişi la examen a fost mai mic”, a afirmat Marilen Pirtea.

Continuarea pe mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.