Locuințe distruse de un incendiu, în Oravița. Foto-Video

217
Incendiu puternic, în noaptea de luni spre marți, în Caraș-Severin. Două locuințe au fost distruse de flăcări, după ce acestea s-au propagat, ajutate fiind de vânt. Focul a fost cauzat de o improvitație termică.
Apelul la 112 a fost efectuat în jurul orei 01:00. Imediat, pompierii cărășeni s-au deplasat pe strada 1 Decembrie din Oravița cu 4 echipaje de intervenție.
”Când au ajuns la locul intervenției, forțele au constatat că imobilul de unde a pornit incendiul ardea în proporție de 40%, iar din cauza vântului care sufla în rafale cu o viteză de aproximativ 60km/h, incendiul s-a propagat și la o locuință învecinată. Exista de asemenea pericolul propagării și la alte gospodării învecinate”, au transmis salvatorii.
Pompierii au chemat ajutoare și au reușit să țină flăcările sub control. Chiar și așa, imobilul de unde a pornit incendiul a ars în proporție de 80%, iar la cel de-al doilea, a fost mistuit acoperișul pe o suprafață de aproximativ 30 mp. Cauza incendiului, spun pompierii, a fost un burlan de fum neprotejat termic.

 

LĂSAȚI UN MESAJ