11.2 C
Timișoara
marți 23 aprilie 2024

Locatari, curățați zăpada de pe trotuare altfel sunteți buni de plată!

Pentru a evita producerea de accidente la care sunt expuse persoanele în vârstă, copiii și oricare alte persoane care circulă pe trotuare, Poliția Locală le atrage atenția locatarilor că le revin anumite obligații atât în calitate de cetățeni, cât și de angajați sau deținători de afaceri, în cazul în care, în perioada rece a iernii, se formează polei, gheață sau cad cantități semnificative de zăpadă.

Persoanele fizice, cetățenii orașului, precum și asociațiile de proprietari sau locatari au obligația să îndepărteze zăpada și gheața, ori de câte ori este necesar, de pe trotuarele din dreptul imobilelor în care locuiesc sau pe care le folosesc în alte scopuri. După ora 09.00 obligația de îndepărtare a zăpezii și gheții revine agenților economici, până la terminarea programului de lucru, în situația în care la parterul imobilelor de locuit funcționează astfel de persoane juridice.

Zăpada și gheața se vor depune pe carosabil lângă bordură fără să împiedice circulația auto, parcarea sau scurgerea apei în sistemul de canalizare. În caz de pericol iminent de cădere a zăpezii sau gheții (țurțurilor) de pe clădirile în care locuiesc sub orice formă legală sau pe care le folosesc în alte scopuri, aceștia trebuie să ia măsuri de îndepărtare a acestora, precum și de marcare ori asigurare a perimetrului expus și să presare nisip, rumeguș sau alte materiale antiderapante pe trotuare, în fața imobilelor în caz de polei. Aceleași obligații le revin și persoanelor juridice, instituții publice ori agenți economici.

Poliția Locală Timișoara intenționează astfel să prevină cazurile în care trotuarele nu sunt curățate de zăpadă, gheață sau polei, iar țurțurii îndepărtați, sancțiunile pentru nerespectarea acestor prevederi fiind între 500 și 1.000 lei pentru persoanele fizice și între 1.500 și 2.500 lei pentru persoanele juridice.

În perioada următoare, în funcție de evoluția vremii de afară, polițiștii locali vor efectua verificări și pe această linie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Curiozitatea legată de problema consumului de droguri a adus peste 1.000 de tineri la Sala „Constantin Jude”

Tribuna Sălii Jude a fost plină, deși nu s-a desfășurat vreun meci de fotbal. Peste 1.000 de elevi și studenți au participat, alături de...

 O avarie majoră la rețeaua de apă afectează mai multe cartiere din Timișoara

Actualizare, ora 17,20: S-a izolat porțiunea afectată fără a perturba alimentarea cu apă din zonă! Reparația efectivă va avea loc mâine, deoarece există un cablu de...

Citește și :