Cu ceva vreme în urmă neobositul călător în căutare de noi și noi taine mai mult sau mai puțin ascunse în tot cuprinsul Banatul a poposit în mijlocul pustei. Acolo se află o așezare locuită de coloniști șvabi. Numele de Lenauheim amintește de marele poet romantic german Nikolaus Franz Niembsch von Strehlenau.

Nikolaus Lenau, cum este cunoscut în literatură, a venit pe lume în satul Csatád de la acea vreme. După trecerea provinciei sub administrația Regatului României, la insistențele unui comitet de intelectuali germani, în anul 1926, localitatea a primit actualul nume în memoria poetului. Deși Lenau doar a văzut lumina zilei aici plecând cu mama în lumea largă localnicii au ținut să-i păstreze vie memoria.
Dar tot timișoreanul știe cu siguranță că mai există în oraș și o altă amintire a poetului. Acesta și-a împrumutat numele liceului german din Cetate.

Clădirea impunătoare își arată din nou eleganță sobră upă mulți ani de renovări ce uneori păreau că bat pasul pe loc. Nici cei mai optimiști nu credeau că se va termina lucrarea cu bine după o multitudine de probleme ivite pe parcurs.
În aprilie 2008, conducerea școlii a sesizat primăria și pompierii despre prăbușirea periculoasă a tencuielii în interiorul și exteriorul clădirii școlii. Deoarece nu au mai luat măsuri, două scaune legate printr-o panglică roșie au fost plasate în fața clădirii pentru a alerta trecătorii despre riscul de accidente.
Pentru renovarea Școlii Nikolaus Lenau, o parte din banii care erau solicitați de ani de zile au fost virați de la bugetul de stat în contul autorităților școlare în 2008. Planul de renovare pentru parter și primele două etaje fusese deja finalizat, iar apoi a urmat planificarea construcției unei mansardă.
După destul de multe întârzieri, lucrările de construcție la fațada și acoperișul clădirii au început în martie 2013. În total, 700.000 de euro au fost alocați pentru renovarea școlii. Acestea constau în fonduri pe care Kreditanstalt für Wiederaufbau din Frankfurt pe Main le-a pus la dispoziție sub formă de împrumuturi. Lucrările de construcție au fost estimate să dureze opt luni.

În anul 1852, Consiliul orășenesc Timișoara trimite Locotenenței Provinciale o petiție în care cere aprobarea unei școli superioare reale. Oficiul Provincial Școlar aproba înființarea acestei școli, dar nu acordă nici un sprijin real, ba in contra, dispune ca întreținerea școlii să cadă exclusiv în sarcina administrației locale, așa încat problema instruirii unor cadre de specialitate, solicitate de dezvoltarea economică accelerată a orașului, rămâne fără rezolvare. În astfel de circumstanțe, orașul Timișoara, sub impulsul unor nevoi obiective stringente, depune un efort susținut pentru înființarea unei școli reale, continuând tratativele cu Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice din Budapesta.
Apelul pentru o instituție de învățământ superior complet a fost ascultat de administrația locală.
Așa se face că la data de 23 aprilie 1870 se decide, în baza contractului încheiat între Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice și conducerea orașului Timișoara, înființarea „Școlii superioare reale”. Conform acestui contract, conducerea orașului Timișoara se obligă să construiască în termen de 3 ani un edificiu școlar corespunzător, iar până la terminarea edificiului se va îngriji de adăpostirea elevilor. Organizarea școlii revenea statului, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice urma să numească directorul și profesorii, primăria având doar un drept limitat asupra numirii corpului didactic. În toamna anului 1870, se deschide școala reală, numindu-se „Școala superioară regală maghiară de stat”. La inceput limba de predare a fost maghiara, dar s-a folosit în paralele și limba germană, deoarece elevii nu știau bine limba maghiară.

În 1761, clădirea clasicistă cu două etaje proiectată de arhitectul Heinrich Baader și construită de inginerul civil Johann Reiber a fost ridicată pentru a adăposti primăria germană. Trebuie spus că la acea vreme orașul era condus de doi primari. Unul era al comunității catolice (germane) iar de credincioșii creștini ortodocși se ocupau cei din primăria rasciană (a sârbilor).
După un timp aici a funcționat și primul teatru de limbă germană din oraș, pe atunci precursor al Teatrului German de Stat Timișoara, cu piese ale clasicilor germani în programul destul de bogat. Clădirea funcționa ca o casă de cultură une concertau o seamă e muzicieni ai epocii. Fiul regelui valsului Johann Strauss a urcat e câteva ori pe scena din artierul central. În edificiul actualei școli a avut loc, în 1796, prima reprezentație a „Flautului fermecat” de Wolfgang Amadeus Mozart.
Cum burghezia orașului a crescut mult în secolul al XIX-lea a apărut nevoia ca tineretul studios de atunci ce termina cu bine clasele primare să urmeze studii mai înalte. După șapte ani de renovare a clădirii, în 1879 s-a mutat Școala Gimnazială de Stat, care a fost găzduită în clădirea spitalului public al orașului din 1870 până în 1878. Odată cu finalizarea sălii de bal în 1882, lucrările de construcție a școlii au fost finalizate.

Curricula a vizat materii din cele mai diverse cum ar fi: geometria analitică, fizica, chimia, istoria naturală și desenul. Inițial limba de predare a fost germana. Dar în scurt timp ca urmare a măsurilor de maghiarizare a societății ce au apărut spre finalul secolului, a fost impusă limba maghiară cu unele explicații în germană. Tot în acea perioadă, între „875 și 1919, s-au acordat, pentru cei mai harnici tineri, bursele „Lenau” ce aminteau de poetul din Csatad.

După ce Banatul a fost împărțit în trei părți în 1919 ca urmare a tratatului de pace și numele a fost schimbat din „Oberrealschule” în „Deutsches Staatsgymnasium”, limba germană a fost introdusă in nou ca limbă de predare, cu un departament maghiar până în 1927.

În 1925, ideea elevului bănățean Karl Becker de a forma un grup de cercetași a găsit susținători entuziaști în rândul elevilor mai mari ai școlii. La sfârșitul anului 1935, grupul a fost nevoit să se desființeze din cauza presiunii politice. Din 1942 până în 1944, în clădirea școlii de pe strada Str. Gheorghe Lazăr 2 au fost găzduite liceul de fete germane și colegiul de cadre didactice.

Învățământul în limba germană a fost inițial sistat în perioada e dominație sovietică a țării. Între 1944 și 1948 școlile confesionale au rămas în funcțiune până la naționalizarea lor în 1948. Același lucru s-a întâmplat și cu cele două colegii de formare a profesorilor de limbă germană din Banat. În 1959, autonomia a numeroase școli germane a fost anulată. Au continuat să existe doar ca secții ale școlilor românești, cu excepția a trei școli secundare.
După cel de-al Doilea Război Mondial, Liceul German a fost adăpostit inițial în clădirea Liceului C.D. Loga și din 1955 din nou în clădirea veche de pe strada Str. Gheorghe Lazăr 2. În anul 1942, școala gimnazială, adăpostită temporar în clădirea Banația, (clădirea principală a Universității de Medicină și Farmacie Victor Babeș de astăzi), a primit numele de Liceu Nikolaus Lenau, pe care îl poartă și astăzi, cu excepția unei scurte întreruperi. La 26 mai 1957, școala a primit din nou numele Nikolaus Lenau Lyzeum, care a fost confirmat prin decret în 1970 cu ocazia sărbătoririi centenarului școlii.

În toamna anului 1968, directorul de atunci al Școlii Nikolaus Lenau, Erich Pfaff, a fondat centrul german de educație a adulților din Timișoara. În calitate de fondator, a fost și directorul și lectorul principal al acestei instituții de educație a adulților. Prelegerile au avut loc inițial lunar, și ulterior săptămânal în sala de bal a Liceului. Liceul Lenau și centrul de educație pentru adulți au fost locuri importante de întâlnire pentru populația germană din Timișoara și din împrejurimi. A fost o școală care a fost întotdeauna deschisă tuturor generațiilor. Corul Schubert Timișoara a fost înființat la 20 februarie 1969. Din 1992 până în 2001, profesorul de matematică Ovidiu Ganț (acum parlamentar al comunității germane) a fost directorul Liceului.

În iulie 2008, la Hockenheim în Germania a fost fondată Asociația prietenilor liceului Lenau „Verein der Freunde der Lenauschule Temeswar”. Multitudinea de foști elevi, deși unii stabiliți de foarte mulți ani peste hotare, nu au uitat locul unde au primit o instrucție școlară solidă. Sediul social și locul de înregistrare este în orașul Rastatt. Fostul director Erich Pfaff a fost președinte de onoare al asociației. Scopul asociației este sprijinirea intelectuală și materială a educației și educației de limbă germană în școlile publice din România, în primul rând la Liceul Nikolaus Lenau din Timișoara, promovarea și comunicarea ideii europene și înțelegerii internaționale prin sprijinirea schimbului elevilor și profesorilor din școlile de limbă germană din România cu elevii și profesorii din școlile din Republica Federală.
În jur de 400 de foști elevi au venit la întâlnirea școlară organizată de asociație pe 7 noiembrie 2009 la Neusäß, lângă Augsburg.Următoarea întâlnire a avut loc la Timișoara în iunie 2010, la invitația școlii.
Pentru bunul mers al prestigioasei școli au pus umărul un șir e profesori ce și-au asumat sarcina de directori:
Heinrich Feichter (1948–1962)
Lucia Blaga (1962–1965)
Liviu Pop (1965–1970)
Floare Glăja (1970–1972)
Erich Pfaff (1971–1987, 1990–1992)
Erika Müller (1987–1990)
Ovidiu Ganț (1992–2001)
Elena Wolf (2001 -2023)
Simona Gabriela Mateiu 2023- …

Germana de Lenau
Un fapt deosebit în tot spațiul vorbitor de germană se întâmplă la acest liceu.
Numărul de etnici germani a scăzut drastic în ultimele trei decenii. Majoritatea elevilor din ziua de azi provin din familii mixte sau preponerent vorbitoare de limba română care consideră germana ca o limbă străină, deși o vorbesc foarte bine. Cu toate acestea, limba germană a școlii este o parte importantă a limbii minoritare germane din Timișoara. Limba germană de predare la Școala Nikolaus Lenau nu este identică cu germana standard din cauza schimbărilor specifice de limbă, deși scopul lecțiilor de germană este de a atinge bilingvismul. A apărut o a doua limbă tipică școlilor, care este cunoscută în cercetare sub numele de germană Lenau. Filologii au început să studieze fenomenul ligvistic apărut.

„Germana Lenau” este „un discurs școlar care interferează cu limba română”, al cărui vocabular este folosit de un grup social clar definit într-o situație specifică. Această limbă este folosită în spațiul comun de locuit al școlii nu numai de aproximativ 2.000 de elevi, dar și cu anumite restricții de către aproximativ 100 de profesori.În grup, în ciuda bazei așa-numitei limbi de cancelarie ca limbă standard,… se poate observa un domeniu de aplicare între purismul lingvistic și o atitudine de laissez-faire ce lasă locul unei limbi mai puțin literare ce diferă și de dialectul șvăbesc de la sate ce tinde să dispară.
Ar mai fi multe de spus despre acest focar de cultură. Dacă mai amintim că de aici au plecat în lume doi laureați ai premiul Nobel este încă o dovadă de școală adevărată.