Legende și legendări; Abraham Schächter; „Jarul” și „Cenușa”

85

Vânzoleala produsă de scandalul cam răsuflat „Mugur Isărescu – ofițer DIE legendat/deplin conspirat” a readus în discuție profilul Institutului de Economie Mondială (IME).

Pentru unii, IME (condus de Costin Murgescu) a fost o structură civilă, infiltrată de DIE prin câțiva ofițeri legendați/deplin conspirați – Eugen Dijmărescu, Mugur Isărescu etc. Pentru alții, același IME a fost, de fapt, o structură DIE, infiltrată de câțiva civili patrioți – Costin Murgescu, Eugen Dijmărescu, Mugur Isărescu etc.

Dacă, pe această temă, Mugur Isărescu tace mai abitir decât împăratul Japoniei, „Vocea Cocorului” Eugen Dijmărescu se face auzită și aduce precizări. Din păcate, unele din precizările dlui Dijmărescu bagă cititorii într-o ceață și mai deasă și le dă de lucru, peste puterile lor, cercetătorilor. Adevărul ar fi, afirmă dl Dijmărescu, că IME avea o sosie, Oficiul pentru Studierea Dezvoltării Economiei Mondiale, și „care ulterior a fost asimilat tot cu numele de IEM.”

dijmarescu

Iată referirea integrală la relația dintre IME și sosie: „Am mai afirmat că eu și mulți din colegii mei aveam bănuiala existenței unui institut paralel, cu același nume, pentru care angajații permanenți ai IEM erau folosiți drept acoperire. Apreciez efortul celor care au cercetat și mi-au confirmat bănuiala. Adaug faptul că în timp ce Oficiul pentru Studierea Dezvoltării Economiei Mondiale (care ulterior a fost asimilat tot cu numele de IEM) era un organism bugetar (fapt scos la iveală de presă), IEM lucra în regim de autofinanțare și, pentru ca beneficiarii să accepte lucrările și să le plătească, cercetătorii IEM trebuiau să depună eforturi serioase. Un alt aspect care confirmă cele de mai sus este faptul că, potrivit dezvăluirilor actuale ale presei, față de numărul de 150-170 de persoane pe care l-ar fi avut întregul IEM, noi, cei care lucram zi de zi în Bd.  Republicii 12, eram doar în jur de 80. Ceilalți, care foloseau legitimații similare cu ale noastre (și poate nu numai), erau la altă sau alte adrese! Dintre aceia se selectau, probabil, cei care treceau meteoric prin institut (nu mai mult de 2-3 luni) înainte de a-și lua în primire posturi în străinătate.”

O altă afirmație făcută de dl Dijmărescu ne trimite la o minciună instituționalizată, perpetuată – de unii, voit; de alții – din necunoaștere: „Colaborarea mea cu securitatea era rezultatul unei reuniuni în patru: eu, ofițerul de securitate care răspundea de institut, directorul institutului (Costin Murgescu) și secretarul organizației PCR București (Barbu Petrescu). Ca membru în biroul organizației de partid din institut, nu puteam, conform legilor în vigoare, să am vreo formă de colaborare cu organele securității fără acordul conducerii instituției și al organului de partid coordonator, deci nu aveam cum să desfășor vreo activitate conspirativă, secretă sau care să nu fie încuviințată de superiorii mei, chiar dacă mi se dăduse și mie un nume conspirativ.”

„Legile în vigoare” care i-ar fi împiedicat pe dnii Dijmărescu, Isărescu și atâția alții să colaboreze cu Securitate „fără acordul conducerii instituției și al organului de partid coordonator” sunt parte a unei legende.

În 1973, doctorul familiei Ceaușescu, Abraham Schächter, s-a sinucis sau, după alții, „a fost sinucis”. Ceaușescu avea să afle că Securitatea avea documente prinvind starea sănătății sale, a Elenei Ceaușescu etc.

Înfuriat, într-o ședință a Colegiului Ministerului de Interne din 14 martie 1973, a izbucnit: „Eu v-am atras atenția să-l lăsați în pace pe Schächter, să nu vă mai ocupați de el. Nu mai umblați cu prostii, v-am spus. Nu-mi puteam închipui că aveți asemenea documente. V-a refuzat să fie informatorul vostru.” (A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 48/1973, f. 10)

securitateaLui Ceaușescu nu putea să-i convină că Securitatea avea documente în care se putea citi „Pacientul [Nicolae Ceaușescu – n.n.] este împotriva oricărui medicament injectabil” sau că discuțiile sale erau înregistrate și transcrise de Securitate – „văd, cu mirare, că este consemnată și convorbirea mea cu Moghioroș la spital, când omul era pe moarte.”!?!

Printre măsurile luate de Ceaușescu a fost numirea lui Emil Bobu la conducerea Ministerului de Interne: „Prezent la ședința Colegiului Ministerului de Interne din 15 martie 1973, Ceaușescu a criticat deschis folosirea de către Securitate a membrilor de partid pe post de informatori, subliniind faptul că aceasta se putea face doar cu aprobare specială. În conseciță, una dintre primele măsuri importante luate de Emil Bobu a fost cea referitoare la distrugerea dosarelor de informatori ale membrilor de partid. Pentru început, ordinal s-a aplicat doar la Direcția de Informații Externe (unde a fost pusă în practică de Nicolae Doicaru li Mihai Pacepa), apoi el a fost extins la toate compartimentele Securității. Aceste operațiuni, derulate binențeles la ordinal lui Ceaușescu, au purtat numele de cod Jarul sau Cenușa. Efectul acestor măsuri a constat în întărirea controlului P.C.R. asupra Securității, care își pierdea din prerogative, nemaiavând dreptul să recruteze informatori din rândul membrilor de partid.”

Puțintică răbdare, nu săriți în sus de bucurie și nu vă grăbiți să-i dați dreptate integrală dlui Dijmărescu: „Cu toate acestea, Securitatea a continuat să folosească informatori din rândul membrilor de partid, de regulă cu aprobarea secretarilor organizațiilor din care aceștia făceau parte. În unele cazuri, când Securitatea primea informații de la membri de partid, se preciza faptul că acestea au fost furnizate de o ‘persoană de încredere’. În momentul în care persoana respectivă promova în partid, în cea mai mare parte a cazurilor colaborarea înceta, ea continuând doar în mod excepțional și cu aprobarea organelor P.C.R.”

Tot ce se schimba era nomenclatorul. Turnătorul nu mai era numit „informator” sau „sursă”. Devenea „persoană de încredere.” Și aici apare o mare dificultate pentru cercetători. Dosare ale informatorilor/surselor se mai găsesc. Dosare ale „persoanelor de încredere” – nu prea. Ghici de ce? Mai toate persoanele de încredere „au promovat în partid”.

Pentru cercetători, e aproape imposibil să dibuiască, de unii singuri, răspunsul corect la întrebarea „Au fost domnii Dijmărescu, Isărescu și alții doar persoane de încredere sau au fost chiar ofițeri legendați/deplin conspirați?”

Sigur, un ajutor neașteptat le-ar poate veni de la cine nu se așteaptă, dar eu, unul, nu mă aștept la așa ceva. Mai degrabă îmi asum responsabilitatea de a răspunde la întrebarea hamletiană adresată opiniei publice de dl Eugen Dijmărescu: „Privind în ansamblu discuția despre Institutul de Economie Mondială, mi se pare că ea ocolește, totuși, întrebarea cheie: au contribuit oamenii din IEM la trecerea României la economia de piață și, prin aceasta, la recâștigarea democrației?“

În privința recâștigării democrației, trebuie să mă mai gândesc, fiindcă deocamdată democrația românească rămâne undeva între „democrația originală” a dlui Ion Iliescu și democrația care îmi amintește de „egalitatea” lui Grigore Alexandrescu – „dar nu pentru căței.”

vin-isarescuÎn privința contribuției oamenilor din IME la trecerea României la economia de piață, răspunsul meu la întrebarea dlui Dijmărescu este: Absolut! Au contribuit. Un exemplu strălucit este chiar viticultorul Mugur Isărescu. Vinurile sale, mai ales un anume rosé, dau o distincție aparte și economiei de piață, și pieței, și, în mod echitabil, bunăstării Guvernatorului BNR.

În sfârșit, am și eu o întrebare pentru domnul Eugen Dijmărescu, om care îmi pare cu picioarele pe pământ: Domnule Dijmărescu, chiar credeți într-o scenetă în care, împiedicându-se de ce numiți dumneavoastră „legile în vigoare”, generalul Nicolae Doicaru, Șeful Direcției de Informații Externe a Securității (DIE), vine spășit, cu chipiul în mână, și-i spune secretarului organizației de bază P.C.R al Institutului de Economie Mondială: „Tovarășu’ Barbu Petrescu, vă rog eu, din tot sufletu’, cât se poate de frumos, lăsați-mă să-i racolez un pic ca ‘persoane de încredere’ pe Dijmărescu și Isărescu, sau, dacă nu v-ar fi cu bănat, chiar să-i angajez ca ofițeri legendați, deplin conspirați, fiindcă țara e în mare nevoie și oricum nu se va afla niciodată. Hai, vă rog eu frumos, tovarășu’ Petrescu.”

Dacă această întrebare e prea dificilă pentrul dl Dijmărescu, atunci cobor ștacheta pretențiilor și formulez una mai tandră: Domnule Dijmăresecu, scrieți „Ceilalți, care foloseau legitimații similare cu ale noastre (și poate nu numai), erau la altă sau alte adrese! Dintre aceia se selectau, probabil, cei care treceau meteoric prin institut (nu mai mult de 2-3 luni) înainte de a-și lua în primire posturi în străinătate.”

Vă amintiți, cumva, numele unora dintre cei făcând parte din categoria menționată mai sus? Nu de alta, dar dacă nici măcar la o asemenea întrebare nu puteți răspunde, să nu vă mirați că unii cercetători o vor ține langa cu „Dijmărescu și Isărescu — ofițeri legendați/deplin conspirați.”

E în interesul Domniilor voastre să dați de pământ cu legenda asta și să ajutați cercetarea să le deconspire pe deplin-conspiratele Domniilor voastre sosii și să le ia, în sfârșit, legitimațiile acelea false din portofel.

Hai, vă rog eu, din tot sufletu’, cât se poate de frumos, domnule Dijmărescu. Faceți un efort — e spre binele democrației, ba și al economiei de piață, pentru care vă mulțumim respectuos.

(SURSĂ: citatele din documente și din comentarea lor le-am preluat din Studiul introductiv semnat de Elis Neagoe-Pleșa și Liviu Pleșa la volumul al doilea al colecției de documente inedite din arhivele secrete ale comunismului “SECURITATEA. Structuri – cadre. Obiective și metode” apărut la Editura Enciclopedică, București, 2006. Coordonator – Florica Dobre. Lucrarea a apărut sub auspiciile Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Primul volum conține documente din perioada 1948-1967. Cel de al doilea – documente din perioada 1967-1989.)

LĂSAȚI UN MESAJ