-3.8 C
Timișoara
joi 16 ianuarie 2025

La un pas de tragedie în vestul țării. Cum s-a încheiat disputa între doi vecini

Un bărbat de 48 de ani din Reșița a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce, în urma unei altercații spontane, l-a înjunghiat pe un vecin în zona pieptului.

Incidentul s-a petrecut în noaptea de 6 spre 7 ianuarie, în jurul orei 00.00, în holul blocului nr. 2 de pe strada Petru Maior din municipiul Reşiţa. „Pe fondul unui conflict spontan, C. M., în vârstă de 48 ani, l-a lovit o singură dată cu un obiect tăietor/înțepător în zona pieptului pe vecinul său H. D., în vârstă de 54 ani, agresiune în urma căreia a suferit o plagă înjunghiată toraco-abdominală”, a transmis Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.

Pe numele agresorului, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin au deschis un dosar penal pentru tentativă de omor. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri, 8 ianuarie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Caraş-Severin a admis propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.

Sursa: https://resita.ro/

Alte subiecte :

VIDEO | Un bărbat cercetat pentru agresiune sexuală, în urma unei provocări pe TikTok

Un bărbat a ajuns în atenția polițiștilor, în urma unui videoclip din mediul online. Pe video apare un live în care un bărbat alerga...

Daniel Cobzariu plecat din Giarmata ia medalia de aur la WorldSkills UK 2024 în Web Development

WorldSkills UK este o organizație care promovează competiții la nivel național, reunind cei mai talentați tineri profesioniști din diverse domenii, pentru a-și demonstra abilitățile și...

Citește și :