16.1 C
Timișoara
joi 5 martie 2026

La un pas de tragedie de la o lumânare, într-un spital de la noi

O asistentă și o infirmieră de la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia, secția de Anestezie Terapie Intensivă (ATI), au fost rănite, sâmbătă dimineață, în urma unui incendiu, care a izbucnit din cauza unei lumânări care a căzut pe jos, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alina Marescu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că incendiul a izbucnit după ce o infirmieră a vrut să aprindă o lumânare pentru o persoană decedată, care se afla în secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI).

”Detașamentul Alba Iulia a intervenit pentru stingerea unui incendiu, într-un salon de la ATI, cu două autospeciale și o autoscară. La fața locului s-au deplasat două ambulanțe SMURD și 15 ofițeri, iar incendiul a fost lichidat la scurt timp. Un cadru medical a suferit arsuri la mâini și la picioare de gradul 1 și 2, iar altul s-a intoxicat cu fum și i s-a administrat oxigen”, potrivit Alinei Marescu.

Starea celor două persoane nu este gravă, potrivit sursei citate.

Foto: Adevărul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Administrații locale mai flexibile în Timiș

Joi, 5 martie, a avut loc o conferinței de presă a filialei Timiș a PNL ce a ridicat diverse probleme de eficientizarea administrației locale. ...

De Ziua Femeii, Iulius Town oferă cadouri inedite: poșete Patrizia Pepe, produse de beauty și vouchere cadou

Martie aduce în prim-plan femeia, eleganța și grija pentru cei dragi, iar Iulius Town Timișoara transformă aceste zile într-o experiență de neuitat. În perioada...

Citește și :