16.1 C
Timișoara
sâmbătă 27 iulie 2024

La Timișoara, intră în funcțiune aspiratoare pentru curățarea trotuarelor

Primăria Municipiului Timișoara, prin operatorul de salubrizare, crește calitatea acțiunilor de curățenie din oraș. Patru noi aparate sunt utilizate pentru măturarea și aspirarea trotuarelor.

Aspiratoarele, udă, mătură și spală, înlăturând praful, murdăria și deșeurile de mici dimensiuni
de pe trotuare.
Aparatele vor fi utilizate în toate zonele din oraș, zilnic, conform graficelor de lucrări.
Acestea permit o curățare mai eficientă pe întreaga suprafață a trotuarelor, chiar și în zonele mai greu accesibile. De asemenea, funcția de udare contribuie la diminuarea cantității de praf.
Primăria Municipiului Timișoara a efectuat și o primă operațiune de spălare și curățare a carosabilului, solicitând șoferilor să parcheze alternativ, în două zile consecutiv, pe strada Macilor. Sistemul a funcționat și astfel a fost posibilă curățarea șoselei și pe porțiunile unde sunt parcate mașinile, până la bordură. Acest sistem de parcare alternativă, în vederea operațiunilor de curățenie, va fi extins pe mai multe străzi.
Aceste operațiuni, agreate și cu Garda de Mediu, contribuie și la combaterea efectelor unor fenomene meteorologice temporare ca praful saharian, care a apărut recent în regiunea noastră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

VIDEO | Accident pe A1, Timișoara – Arad! Două mașini s-au izbit din plin

Un accident s-a petrecut pe A1, după urcarea de la Remetea Mare. Două mașini s-au tamponat și o a treia este ușor lovită.  În jurul...

Lucrări la rețele Aquatim

Marți, 30 iulie, între orele 9-15 se va întrerupe alimentarea cu apă în Săcălaz pentru executarea unei conectări de conducte la intersecția străzilor IV...

Citește și :