La stânga, e limpede, ne-am întors cu succes în vremurile lui Adrian Năstase, în fapt, e și mai rău decât în vremea celui poreclit ,,Împăratul” de armata, veșnic disciplinată și fără de sfârșit obedientă, a pesediștilor. Mai rău, deoarece prin comparație cu Năstase, Liviu Dragnea se dovedește a fi un biet satrap pervers și ros până în măduva oaselor de mania răzbunării, fără a avea nici pe departe talentele politice și nici detenta intelectuală a fostului premier PSD.
Care, cu toate păcatele lui, deloc puține, între care propensiunea spre acumulare de onoruri și de alte ,,daruri” specifice politicii de pe aceste meleaguri, avea, totuși, carura de om politic autentic.
Dragnea, în schimb, pe lângă poveștile încă nelămurite, nici măcar de DNA, care vorbesc despre pasiunea sa arzătoare pentru afaceri miliardare din banii statului, din stirpea celebrei Tel Drum, pare dăltuit din bronzul fanat al farseorilor politici de tip levantin.
El nu e însă, oricât s-ar strădui să devină, nici un Erdogan autentic, nici un Viktor Orban. Aceștia din urmă, autocrați de altă factură, cu toate derapajele dramatice de la democrația de tip liberal, au o notorietate reală în rândul admiratorilor fanatici, care îi votează și le cântă, din păcate, în strună, în țările conduse cu mână forte.
Felul în care actualul mascul Alfa din PSD a orchestrat recentul congres al partidului, prin care a urmărit și a și reușit să-i elimine pe ultimii săi potențiali adversari din fruntea sectei politice social-democrate, seamănă foarte mult cu un carnaval populat cu păpușile Muppets.
Ai zice că, ar trebui să ne apuce un râs homeric văzând commedia dell arte pusă în scenă de teleormănean. Acolo unde, alături de întregul alai de femei pesediste, venite să-i jure, încă o dată, supunere oarbă, s-a regăsit și ,,aleasa inimii sale”, tânăra vestală adânc înamorată de marele bărbat politic din Alexandria.
Un circ perfect, care nu rivalizează nici măcar cu dramoletele turcești ce rulează pe diverse canale obscure de televiziune de la noi, și unde apare figura lui Suleiman Magnificul, modelul politic la care jinduiește mica Pașă de Alexandria.
Dincolo, la liberali, plutește pe ,,covorul fermecat” un alt duh de care nu știi în ce măsură ar trebui să hohotești de râs sau să plângi, la propriu, când te gândești că el reprezintă alternativa la Dragnea.
E vorba de Orban, cel român, de astă-dată, nu de cel de dincolo de Tisa, de mușchetarul fără muschetă, Ludovicul abia albit de onor justiția noastră în urma unui proces de luare și dare de mită.
Mereu aprig și firoscos nevoie mare, Orbanul din fruntea PNL vorbește cu însuflețire de adoptarea unui vechi/nou arsenal în relația cu adversarul politic, din care ghioaga medievală a fost înlocuită cu mare meșteșug de parul cu care vor trebui păliți în moalele capului pesediștii lui musiu Dragnea.
Astfel, în locul proiectelor concrete care ar trebui să le însenineze, în cele din urmă, viața bieților români, cum ar fi construirea de autostrăzi, spitale, săli de sport și altele din aceeași paletă de nevoi civic-edilitare, menestrelul liberal răcnește, pe unde apucă, despre cum le va zdrobi el căpățânile comuniștilor pe rit nou, aflați la putere.
Cu care, până acum vreo patru ani, liberalii de strânsură de azi se încuscreau, prin tot felul de structuri de putere centrale și locale, cu jind neostoit de căpătuială, altminteri.
Ca de obicei, de pe urma acestui bâlci politico-electoral, fără de moarte pe aceste meleaguri, cei care vor avea de pierdut vom fi, firește, tot noi, poporul milenar, care nici măcar în anul ,,centenarului” nu vom avea o izbăvitoare alternativă la eșecurile în serie din ultimul pătrar de veac post-comunist.
Cum s-ar zice, nu ne putem rupe – nici măcar o dată la o sută de ani – de tristețea de a fi conduși perpetuu de oameni indecenți, plecați de acasă cu capul, și fără o minimală doză de bună-cuviință la purtător!
Curat blestem, mon cher, pe capul acestei biete nații!