La Muzeul Naţional de Artă Timişoara se va lansa cartea „O întâlnire astrală: Dimitrie Gerota – Constantin Brâncuşi. Povestea Ecorşeului”, coordonată de prof. dr. Irinel Popescu

59

Miercuri, 10 ianuarie 2024, ora 18.00, Muzeul Naţional de Artă Timişoara va avea privilegiul de a organiza lansarea volumului „O întâlnire astrală: Dimitrie Gerota – Constantin Brâncuşi. Povestea Ecorşeului” a reputatului profesor Irinel Popescu.
Dezbaterile vor fi susţinute de către coordonatorul lucrării, prof. dr. Irinel Popescu, Doina Lemny, doctor în istoria artei și muzeograf – cercetător la Centrul Pompidou din Paris şi Filip Adrian Petcu, managerul Muzeului Naţional de Artă Timişoara.
Proiectul volumului s-a născut în urma unor discuții cu regretatul academician Răzvan Theodorescu, privind această operă unică în felul ei, numită „Ecorșeu”.

Realizat de studentul Constantin Brâncuși la Școala Națională de Arte Frumoase din București, Ecorșeul a fost început în anul 1901, sub îndrumarea profesorului de anatomie Dimitrie Gerota, și terminat în anul 1902, ca lucrare de absolvire a școlii. Deși destinată studiului anatomiei mușchilor, vaselor și nervilor de către studenții la Medicină și la Arte Frumoase, lucrarea era în egală măsură o operă de artă de certă valoare.
Ceea ce nu bănuia niciunul dintre cei doi autori, Gerota și Brâncuși, atunci când a fost creat Ecorșeul, este că amândoi aveau să atingă mai târziu nemurirea.
Gerota ca un mare chirurg și anatomist, cel al cărui nume îl poartă fascia renală, unul dintre cele 300 de nume reținute în Nomina Anatomica Internationalis.
Brâncuși, ca părinte al sculpturii moderne, cel care se detașează definitiv de trecutul academic și are curajul de a reda esența formelor. În creația sa, însă, Ecorșeul ocupă un loc aparte, este o dovadă a bogatelor lui cunoștințe anatomice, dobândite în urma disecțiilor făcute sub îndrumarea lui Gerota, dar și o probă a măiestriei lui desăvârșite în arta figurativă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.