Sala Multifuncțională a Palatului Administrativ Timișoara a găzduit plenul festiv organizat cu ocazia Zilei Județului Timiș. Au fost celebrați 106 ani de la înființarea Județului Timiș, care a avut loc în 28 iulie 1919.
„Astăzi marcăm 106 ani de administrație românească în Timiș. Este un moment simbolic, deopotrivă aniversar și reflexiv. Ne întoarcem privirea spre trecut, dar mai ales ne concentrăm asupra viitorului. Timișul are potențial real de a deveni una dintre cele mai dezvoltate regiuni ale țării, un lider regional. Pentru asta este nevoie de viziune, curaj administrativ și, mai ales, de unitate.
De prea multe ori, în ultimele decenii, proiectele importante ale Timișului au fost amânate sau abandonate, iar principalul motiv a fost legat de diviziunile politice, de orgolii și lipsa unei direcții comune. Prea puține au fost momentele în care Timișul a vorbit pe o singură voce. De aceea am pierdut și multe oportunități. Am început să schimbăm această mentalitate, însă mai avem de lucru.
Am demarat proiecte majore de infrastructură, de educație, de modernizare a sistemului sanitar și construim Institutul Regional Oncologic. Apoi de sport, Stadionul Dan Păltinișanu, un nou complex la Giroc, dar și de cultură, și restaurăm Muzeul Banatului, iar lista poate continua.
Nu ne mai putem permite ca timpul să treacă fără să construim ceva concret pentru Timiș și Timișoara. Unitatea este cheia reușitei. Indiferent de culoarea politică, convingerile sau funcțiile pe care le avem, de interesele personale sau de partid, fiecare dintre noi, și nu mă refer doar la politicieni, avem responsabilitatea de a contribui la dezvoltarea Timișului. Avem nevoie de administrații coerente, de colaborări reale și corecte între toate instituțiile și de implicarea fiecăruia dintre noi”, a declarat, în cadrul plenului extraordinar Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.
Ca în fiecare an, contribuțiile remarcabile venite din partea comunității și a mediului privat în dezvoltarea infrastructurii de sănătate și în valorificarea patrimoniului cultural au fost recompensate prin acordarea „Trofeului Recunoștinței”. Au fost acordate trei distincții:
Fundației Filantropice Metropolis care, printr-un program de sponsorizare, a sprijinit în mod direct Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu”, contribuind cu dotări esențiale pentru Unitatea de Arși și pentru alte compartimente medicale care deservesc cazuri critice;
Grupului italian EUROVO, la propunerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, pentru dotarea completă a unui cabinet stomatologic pediatric, furnizarea de echipamente și materiale sanitare esențiale de ultimă generație în cadrul parteneriatului cu Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Copii Timişoara;
Doamnei Maria Muscalu Albani, istoric de artă și legatar testamentar al colecției Corneliu Baba pentru donarea prestigioasei Colecții Baba și, apoi, pentru remodelarea Expoziției Baba, una dintre cele mai valoroase atracții ale Muzeului Național de Artă din Timișoara.
Atmosfera de sărbătoare a fost întreținută de Incanto Quartetto, care a interpretat imnul național al României și pe cel al Uniunii Europene, și a susținut mai multe momente muzicale de excepție.

