12.2 C
Timișoara
marți 16 aprilie 2024

Jupânul Robu orchestrează deturnarea proiectului Timișoara 2021

PSD Timiș a reacționat, cum era de așteptat la ultimele mișcări pe scena culturală a orașului. Schimbarea celor ce se ocupă de implementarea programului prin care Timișoara ar deveni capitală culturală a continentului anul viitor nu a lăsat fără replică Partidul Social Democrat ce vede în această mișcare o anexare de putere. În opinia PSD este o formă de dictatură a actualului primar.

”Despotic, ilegal, arogant și dornic să servească clienți de casă ai proiectelor pe bani publici, primarul Timișoarei vrea să deturneze proiectul Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii chiar cu riscul de a crea un scandal național și internațional. După ce a ratat impunerea unui statut abuziv în care se autonumea președinte onorific pe viață și după amenințarea ieșirii din asociația desemnată de Comisia Europeană să pregătească implementarea programului cultural, astăzi primarul a orchestrat o manevră prin care a trecut mai multe proiecte importante prin Consiliul Local, într-un exces de abuz de putere.

Apropierea campaniei electorale în care trebuie să deconteze mari eșecuri ale „modernizării în forță” pare că i-a luat mințile lui Nicolae Robu și l-a făcut să țintească obsesiv proiectul pentru care se dă peste cap de câteva săptămâni să-l treacă aproape cu japca sub comanda lui exclusivă – Timișoara 2021.

Cu câteva zeci de minute înaintea ședinței de plen de ieri, proiectele au apărut pe lista suplimentară, fără documente de avizare și fără note de fundamentare, doar cu niște titluri referitoare la proiectul capitalei europene a culturii. În condițiile în care era vorba despre un proiect esențial pentru oraș și pentru întreaga țară, ținând cont de potențialele implicații internaționale, fără a avea o dezbatere transparentă și fără a exista o documentare serioasă ca bază pentru discuții, grupul de consilieri PSD a refuzat să voteze proiectele și să fie parte într-un simulacru de ședință.

Cum a reușit primarul Robu să obțină legal voturile necesare pentru aprobarea proiectelor, rămâne de văzut și de analizat. Cele treisprezece voturi ale PNL și UDMR au fost completate cu încă două „adunate” telefonic de la doi consilieri absenți de la ședință, în condițiile în care Codul Adminsitrativ nu face referire la această posibilitate.

Dincolo de faptul că e abuziv și ilegal, putem spune că demersul lui Nicolae Robu este unic sau pe cale să devină așa. Asta pentru că liberalul-președinte are toate șansele să devină primul primar din Europa care ratează premiul pentru un oraș capitală europeană a culturii. Și totul din cauza obsesiei unui jupân care crede că funcția de primar îi conferă dreptul de a se ridica deasupra tuturor, chiar deasupra legii, pentru a-și duce ambițiile, orgoliile și obsesiile până la capăt, chiar cu riscul să facă Timișoara și timișorenii de râsul Europei.”

Alte subiecte :

Citește și :