După mai multe tentative primejdioase, dar nereușite, în 1981 John Pîrva (video) și-a împlinit visul de părăsi România, trecând ilegal frontiera cu fosta Iugoslavia. A ajuns apoi în Statele Unite ale Americii, dar s-a întors după două decenii în orașul Deva, păstrând amintirea dramaticei sale evadări.

Mii de români și-au riscat viața, încercând să treacă fraudulos frontierele de vest ale României, în dorința de a începe o nouă viață în Occident, departe de privațiunile suferite în „lagărul comunist”.

Autorităţile comuniste au militarizat regiuni întinse de la frontierele României cu Iugoslavia și Ungaria – căile spre Occidentul interzis multor români, iar măsurile luate pentru a preveni fuga ilegală din ţară a românilor au fost extrem de dure, ajungând chiar la împușcarea celor care se apropiau de granițele țării.

Doar localnicii care îşi procurau permise speciale de trecere puteau să se apropie de zona de frontieră, pentru a-şi lucra pământul. Unii găseau pe terenurile lor mine cu explozibil, folosite pentru a-i descuraja pe cei care voiau să fugă în Iugoslavia.

Au fost doar câteva dintre capcanele mortale puse de autorități temerarilor care doreau să părăsească țara animați de dorința libertății.

Graniţele erau păzite de regimentele militare, iar posturile de observaţie erau dese. Patrulele călare nu lipseau, iar autorităţile se bazau adesea pe câinii-lup pentru a le inspira teamă românilor.

Uneori, grănicerii erau instruiți să îi considere pe cei prinși aventurându-se la frontierele de vest drept trădători care meritau uciși. Erau premiați dacă îi capturau, chiar și atunci când abuzau de poziția lor.

John Pîrva, românul care a înfruntat moartea pentru libertate

După trei încercări eșuate de a trece frontiera României, în Iugoslavia, John Pârva a reușit să părăsească România, în 1981, înfruntându-și teama de a fi prins de grănicerii români ori de a sfârși pe câmpurile periculoase ale „frontierei verzi”.

Atunci, era un adolescent rebel din Deva, pasionat de arte plastice, care deja la acea vârstă intrase în atenția Securității pentru că își manifesta dorința de a părăsi țara.

„Aveam 18 – 19 ani, vârsta la care puteam să visez că există ceva mai mult decât știam eu, Occidentul, pe care aveam să îl descopăr, cu binele și răul care știm că sunt. Atunci nu înțelegeam pe deplin riscul de a muri. Voiam să plec din țară cu orice preț, deși iubeam România. Atunci aveam impresia că dacă vor trage după mine, gloanțele vor trece prin mine, dar eu nu am să mă opresc și voi reuși să ajung în Occident”, își amintește John Pîrva.

Însoțit de doi prieteni, John Pîrva și-a împlinit visul în vara anului 1981, trecând fâșia verde a graniției cu Iugoslavia, în apropiere de localitatea de frontieră Naidăș. Apoi și-a continuat drumul spre Austria, unde după o mai multe zile petrecute în detenție, în lagărul de la Traiskirchen, timp în care a solicitat azil politic, a primit acceptul de pleca în Statele Unite ale Americii.

Cea mai dificilă etapă a evadării sale din România comunistă a fost trecerea frontierei cu Iugoslavia. Relatările despre cruzimea unora dintre grănicerii români tăiau adesea elanul celor care își doreau să fugă din „lagărul comunist”.

„Și eu am fost prins la frontieră și am fost bătut, însă alți români au rămas cu sechele fizice pe viață după ce au fost loviți de grăniceri cu patul armelor. Numeroși români au fost uciși. Un soldat povestea că se bucura că putea ieși aproape zilnic, ca într-un fel de permisie, de la pichetul său de la Naidăș, pentru că transporta cu ARO-ul la morga din Oravița, trupurile celor împușcați la frontieră”, își amintește John Pîrva.

John Pîrva a publicat, în 2011, cartea „Memoriile unui frontierist”, în care și-a povestit aventura riscantă. Aici a relatat și o scenă macabră, pe care i-a destăinuit-o un soldat, în timpul unei serbări într-un sat apropiat de frontierele de vest ale României. Grănicerul se lăuda că trupurile unor femei ucise au fost batjocorite de unii soldați.

„-Acum câteva zile – relata soldatul – duceam cu maşina patru împuşcaţi care erau parcă din Bucureşti, trei bărbaţi şi o gagică… O vedeam în oglinda retrovizoare, căzuse pătura de pe ea şi i se dezveliseră pulpele, …mamă ce picioare avea aia!.. Am oprit maşina şi m-am dus în spate să mă uit mai bine… Avea părul lung care-i acoperea faţa şi am vrut să văd dacă-i şi frumoasă, dar ce crezi?… Când i-am dat părul la o parte, în loc de faţă, avea o gaură mare…! Se uită la faţa mea nedumerită şi izbucni într-un râs isteric:

– O împuşcaseră chiar în cap, din spate, şi-i zburase toată faţa…, ce păcat… că în rest era faină, faină…”, relata John Pârva, în cartea sa „Memoriile unui frontierist”.

Soldații erau instruiți să se poarte cu cruzime cu românii care încercau să părăsească țara ilegal, însă uneori nu aveau de ales, crede John Pârva. Unii grăniceri, trupe aflate în subordinea Ministerului de Interne, aşteptau însă oportunitatea să fugă chiar ei în Iugoslavia, iar dezertările în acest fel erau frecvente, arătau unele mărturii din anii de comunism.

John Pârva a petrecut 20 de ani în Statele Unite ale Americii, însă după 1990 s-a întors în România. Mai întâi în concedii, pentru a-și revedea familia din județul Hunedoara, apoi a decis că locul unde își dorește să trăiască este România și orașul Deva.

„Am stat exact 20 de ani în Statele Unite ale Americii. M-am întors în 2002, mi s-a părut firesc să o fac, cu toate că îmi făcusem rădăcini în țara mea adoptivă. Aveam familia aici, părinții, și am decis să mă întorc aici fără să mai stau pe gânduri. Eu plecasem pentru că nu mă simțeam liber aici, dar acest lucru s-a schimbat”, spune John Pîrva.

Granițele de vest ale României, locuri interzise în comunism

Alături de frontiera verde cu fosta Iugoslavia, oraşele Orşova şi Drobeta Turnul Severin, din Mehedinți, au fost adesea locurile de pornire ale aventurii în necunoscut pentru românii care tânjeau după o viaţă mai bună în afara României. Mulţi dintre ei au murit ucişi de gloanţele trase de grăniceri, în timp ce alţii au plătit cu viaţa tributul Dunării.

Măsurile menite să împiedice trecerea Dunării în Iugoslavia s-au înăsprit de la începutul anilor ’50. Autorităţile comuniste au militarizat regiuni întinse de la frontierele României cu Iugoslavia și au deportat în Câmpia Bărăganului peste 50.000 de oameni, care locuiau în satele aflate pe o fâșie de circa 30 de kilometri a Dunării.

„Malurile Dunării de la graniţa dintre cele două ţări au fost restricţionate populaţiei civile, la o distanţă de 30 – 40 de metri de apă. Această zonă de graniţă a fost pusă sub paza Miliţiei şi a grănicerilor. Turnuri de veghe şi faruri au fost instalate. În unele sectoare au fost puse mine, iar oamenii care încercau să scape foloseau câini pentru detecţia lor. Câinii ar fi urmat să găsească şi să activeze minele de pe calea de scăpare”, se arăta într-un raport prezentat de CIA, în 1952.

Zona de la Porțile de Fier de pe fluviul Dunărea era patrulată continuu, iar sectoare lungi erau protejate de garduri de sârmă ghimpată. Noaptea, grănicerii patrulau pe malul Dunării însoţiţi de câini, iar cei care prindeau fugarii erau premiaţi, iar dacă fugarii erau persoane importante, chiar promovaţi în grad, arătau note secrete ale CIA.

Sursa: https://adevarul.ro/