Jaf regizat pas cu pas, într-o benzinărie din Lugoj. Toată poliția, în alertă, după ce s-au furat 160.000 de lei. Video

387

Trei tineri au fost reținuți, luni seară, la Lugoj, după ce au pus la cale un jaf al cărui scenariu pare desprins din filmele de acțiune. Indivizii cu vârste între 20 și 24 de ani sunt acuzați de furt calificat și complicitate la furt calificat și vor ajunge marți în față judecătorilor lugojeni cu propunerea de arestare preventivă.

Surse judiciare au declarat pentru Lugoj Info.ro că toate echipajele poliției au fost alertate în noaptea de duminică spre luni, după ce din seiful stației Petrom de pe strada Caransebesului au dispărut aproape 160.000 de lei.

Alarma a fost dată în jurul orei 2, când imaginile video au surprins un individ cu cagulă intrând în camera în care se afla seiful plin de bani. Polițiștii și-au dat seama imediat că au de-a face cu un jaf pus la cale cu ajutorul unui angajat și, după câteva ore de audieri, au aflat întreagă poveste chiar de la cei care au participat la comiterea faptei. Susținuți și de imaginile de pe camerele de supraveghere, oamenii legii au reușit reținerea celor trei și sunt șanse mari că aceștia să își petreacă următoarele 30 de zile în arest.

Conform acelorași surse, cu cinci ore înainte de jaf, angajatul benzinăriei a lăsat intenționat ușa deschisă, pentru că cel care trebuia să fure banii să poată pătrundă în camera în care se află seiful. După miezul nopții, tânărul cu o cagulă pe față pătrunde în camera specială și după ce angajatul stației îi comunică la telefon cifrul seifului, înșfacă banii și pleacă. În tot acest timp, angajatul benzinăriei se făcea că are treaba, iar un complice stătea de șase, în cazul în care cineva intră în stația PECO.

Primii luați la întrebări au fost complicele și angajatul stației, care au recunoscut totul. Oamenii legii s-au mișcat rapid și l-au dat în urmărire națională pe tânărul care a furat efectiv banii și purta în timpul jafului o cagulă. Lugojeanul a fost găsit tocmai la Oradea.

Asupra lui au fost găsiți o parte din bani, dar și o mașină pe care și-a achiziționat-o până când polițiștii au reușit să pună mâna pe el. Cei trei tineri si-au petrecut noaptea în arestul IPJ Timiș. Oamenii legii au anunțat că fac cercetări pentru a află dacă cei trei au mai comis astfel de fapte.

sursa: lugojinfo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.