Istoria Timișoarei, între legende urbane și povești conspirative

342

Timișoara este unul dintre orașele cu cea mai bogată și îndelungată istorie. Și, ca orice mare oraș vechi, și urbea de pe Bega este plină de legende urbane. De la case conspirative folosite de comuniști, la bordeluri în marile palate, sau fantome care bântuie castele, nimic nu lipsește din peisajul plin de mister care se conturează în jurul celor mai bătrâne vile din Timișoara. De la Casa Mühle,  ale cărei porți ascundeau mai  mult decât soiuri de trandafiri, la Casa cu Iederă de pe malul Begăi sau la celebre bordeluri, vă prezentăm câteva dintre istoriile care s-au țesut în timp în Timișoara.

Ce sunt legendele urbane?

Legendele urbane sunt povestiri ale folclorului contemporan, reprezentând un tip de legendă sau tradiție populară, uneori asociată unei superstiții care, în ciuda faptului că implică elemente supranaturale și neverosimile, se prezintă ca o cronică a unor fapte și întâmplări reale ce se petrec în actualitate. La baza legendelor urbane pot exista întâmplări preluate din realitate și exagerate, distorsionate și îmbogățite cu evenimente fictive și fabuloase. Sunt transmise în general prin viu grai, internet, unele posturi de radio și televiziune, și au o mare acceptabilitate în rândul tinerilor.

Transmițându-se din vorbă-n vorbă, o legendă urbană poate avea o multitudine de variante, depinzând de narator și de ascultător. Termenul urban se se folosește pentru a le deosebi de legendele din folclor, aparținând credințelor străvechi, care nu mai sunt de actualitate.

Sintagma urban legend (legendă urbană) a fost folosită prima dată în anul 1968, de către folcloristul american Richard Dorson, care definea legenda urbană ca fiind o povestire modernă care nu s-a petrecut niciodată și este povestită ca și cum ar fi fost adevărată. Un rol mare în popularizarea denumirii l-a avut Jan Harold Brunvand, care a folosit adesea termenul în cărțile sale, începând cu Autostopistul care a dispărut: legende urbane americane & înțelesurile lor”, volum publicat în 1989.

Casele unde intrau oameni și nu ieșea nimeni

Multe dintre vilele Timișoarei au fost confiscate de comuniști încă din 1948. Locatarii erau evacuați sau mutați, iar proprietățile rămâneau la dispoziția partidului. Cum nimeni nu știa exact ce se petrece în spatele ușilor închise sau al gardurilor, care nu permiteau privirii să pătrundă, în jurul multor case vechi s-au creat istorii și legende.

Una dintre acestea este chiar Casa Mühle, locuința fostului florar al Curții Imperiale Austro-Ungare.

Unii timișoreni își amintesc că în tinerețea lor erau fascinați de Casa Mühle. Gardul de fier îmbrăcat aproape complet în iederă nu lăsa curioșii să vadă ce se întâmplă în interior.

„Întotdeauna am iubit această casă! Treceam aproape zilnic pe lângă ea, copil de școală fiind, imaginația mi-o lua la fugă… Atâtea ferestre — oare ce tablouri nemaivăzute se ascundeau în nenumăratele încăperi ale casei!? Și mătăsuri revărsate peste tot, domnișoare cu evantaie, neapărat un patefon! Și acea pivniță întunecată — temnița, în imaginația mea, mă speria un pic —, oare câți or fi fost închiși aici în lanțuri?

Anii au trecut, casa care mă fermeca a început, încet-încet, să cadă în paragină, iar într-o zi a avut alt proprietar. Și a ajuns așa… Doamne, ce păcat!”, povestește o timișoreancă.

Iar supozițiile că în casa fostului florar se petrec lucruri ciudate nu erau atât de neobișnuite. Asta pentru că până înainte de 1989 aici se zvonea că era unul din sediile Securității. În această casă ar fi fost aduși oamenii care criticau sistemul sau i se opuneau. Aici erau interogați. Unii timișoreni spun că lumea vorbea despre dispariții misterioase. Cei care intrau aici sau erau aduși cu mașini cu geamuri fumurii nu mai părăseau incinta. Unii spun că erau uciși, alții că erau închiși chiar în pivnița vilei.

Despre Casa Mühle mai există o legendă. Mai exact, florarul Mühle ar fi creat aici un trandafir special, care a ajuns esența unui parfum Chanel. Mai exact, florarul a crescut o roză cu petale aurii și albe, care se numea „Madame Josephine”. Petalele florii au fost folosite de celebrul parfumier Coco Chanel pentru crearea parfumului cu aceeași denumire.

O altă casă învăluită în mister este Casa cu Iederă de pe malul canalului Bega, situată pe bulevardul Corneliu Coposu. Imobilul a fost construit în 1929, odată cu reabilitarea parcului din zonă. Dacă în perioada interbelică aici își avea sediul administrația de horticultură a orașului, după Al Doilea Război Mondial, vila a intrat în anonimat. Datele despre proprietari s-au pierdut și, ușor-ușor, în jurul vilei au început să se țese istorii conspirative.

Oamenii spun că, deși nu vedeau niciodată pe cineva intrând sau ieșind din vilă, aici ar fi funcționat o „casă conspirativă” a Securității. Legenda spune că în Casa cu Iederă se întâlneau presupuși spioni sau agenți sub acoperire comuniști. La fel ca în cazul Casei Mühle, agenții Securității îi interogau între aceste ziduri pe perturbatorii sistemului”. De asemenea, tot aici se puneau la punct diverse planuri ale comuniștilor de a-i reduce la tăcere pe cei care îi deranjau.

Bordeluri și prostituate celebre în Timișoara

Începutul secolului XX înseamnă prosperitate pentru bordelurile din Timișoara, care atunci funcționau legal. Multe dintre ele se aflau în clădiri care astăzi sunt admirate de turiștii ce vizitează centrul vechi, dar care nu știu că aici se practica cea mai veche meserie din lume. Printre vilele unde se spune că se ofereau servicii sexuale contra cost se numără Restaurantul Intim din Iosefin sau Cabaretul Alhambra din Piața Sfântul Gheorghe. Cel din urmă a fost ridicat în 1920 și se spune că era cel mai de lux și căutat bordel. Fetele care dansau la cabaret își ofereau trupul contra cost clienților cu dare de mână. Tinerele erau educate, vorbeau limbi străine și știau cum să se poarte în înalta societate.

Cea mai cunoscută prostituată care a activat în Timișoara este, fără doar și poate, Ana Cumpănaș, numită și „Femeia în roșu”. Aceasta a emigrat în SUA, unde și-a continuat profesia și a devenit matroană de bordel. A fost însă și persoana care a ajutat FBI-ul să-l prindă pe celebrul gangster John Dillinger.

Ana Cumpănaș s-a născut la Comloșu Mare. S-a măritat cu Michael Chiolak în 1909, emigrând în SUA, fie în același an, fie în 1914, fie în 1919, și stabilindu-se la East Chicago, Indiana. Au avut un fiu, Steve Chiolak (n. 1911), dar căsătoria s-a terminat prin divorț, iar pe la sfârșitul deceniului Cumpănaș lucra ca prostituată, ulterior devenind patroană de casă de toleranță. Primul ei bordel a fost în East Chicago, iar în 1923 a mai deschis unul, în Gary.

În 1934 Cumpănaș a fost amenințată cu deportarea în Romania, după ce autoritățile au considerat-o a fi „o cetățeană străină cu un caracter moral îndoielnic”. La 4 iulie 1934, John Dillinger a început prietenia cu Cumpănaș și cu cercul ei de amici. Se zice că Ana Cumpănaș ar fi fost prietenă cu Polly Hamilton, iubita lui Dillinger. După ce a aflat identitatea reală a lui Dillinger, Cumpănaș s-a gândit să-l trădeze autorităților pentru a obține dreptul de ședere permanentă în SUA. Deoarece se zvonise că Dillinger ar fi omorât doi polițiști din Chicago la data de 24 mai, același an, o sumă importantă fusese promisă ca recompensă pentru capturarea lui. La data de 22 iulie, după ce a luat legătura cu FBI-ul prin intermediul poliției din Chicago, Cumpănaș i l-a arătat agentului FBI Melvin Purvis pe Dillinger, ceea ce a rezultat în împușcarea lui Dillinger în fața unui cinematograf din Chicago. În ciuda poreclei și a faptului că promisese să se îmbrace în roșu, ca semn distinctiv, se zice că Ana Cumpănaș ar fi purtat de fapt haine portocalii în acea seară.

FBI-ul a mutat-o pe Cumpănaș mai întâi la Detroit și apoi în California. I s-au dat 5.000 de dolari ca recompensă, numai jumătate din suma care se pare că îi fusese promisă. În 1935 le-a povestit reporterilor despre înțelegerea avută cu FBI-ul, cum că va putea rămâne în SUA dacă îi ajută pe agenți să-l prindă pe Dillinger, dar procedura de expulzare a ei deja începuse. Se zice că FBI-ul i-ar fi spus că nu mai poate opri expulzarea, din cauza proastei comunicări între diferitele ramuri administrative ale guvernului federal american. Cumpănaș a făcut apel la decizia de expulzare, ședința tribunalului de apel având loc la data de 16 octombrie 1935. În ianuarie 1936 tribunalul de apel a acceptat decizia primului tribunal, Cumpănaș fiind expulzată la Timișoara, România, în același an. Nedorind să atragă atenția asupra sa, a locuit aici până la moarte, în 1947, moarte cauzată de o boală de ficat.