Ionuţ Popa: „Nu știu dacă se mai pot face multe pentru mine“

1656

În vârstă de 66 de ani, Ionuţ Popa trece printr-o perioadă cumplită, fiind grav bolnav de mai multe luni. Antrenorul a declarat că problemele de sănătate nu îi mai permit să se gândească la fotbal. „Nici eu nu știu dacă se mai pot face multe pentru mine“, a spus Popa.

„Sunt la Arad, acasă, încă de la începutul lunii septembrie, atunci când am venit din spital de la Cluj. Cum mă simt? Ca un om bolnav, dar poate că asta îmi este soarta. Am fost pe la o grămadă de medici, dar…

Off, cum este viața asta. Chiar nu vreau să pară acum că mă plâng în presă, departe de mine acest gând, dar nici eu nu știu dacă se mai pot face multe pentru mine. Din păcate medicii nu îmi pot face operația la cap, iar acest lucru îmi complică mult starea de sănătate. Sunt foarte trist din această cauză“, a declarat Ionuț Popa, pentru ProSport.

Întrebat dacă îi este dor de fotbal, Popa a răspuns: „În această situație eu mă gândesc doar la problemele mele și la familia mea. Sunt conștient că cei dragi trec prin clipe grele din cauza problemelor mele medicale, dar fotbalul a fost viața mea. Păcat că nu mai sunt în putere să lucrez. Le mulțumesc frumos tuturor celor care s-au gândit la mine, dar acum vă rog frumos să mă scuzați, nu mai pot să vorbesc la telefon“.

Contul deshis pentru situația lui Ionuț Popa: 

„Raiffeisen Bank
RO51 RZBR 0000 0600 1141 5017
Titularul contului este fiica fostului nostru antrenor, Medamira Popa”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.