-0.9 C
Timișoara
miercuri 7 ianuarie 2026

Ion Iliescu despre protestele de la Timișoara și din țară: ”este răspunderea totală a președintelui Iohanis!”

Declarație (oarecum trecută cu vederea) a lui Ion Iliescu despre protestele din Timișoara și din țară: „Este efectul incitării pe care a făcut-o preşedintele ţării, care în loc să joace rolul de moderator şi om al dialogului, a incitat strada şi a provocat această anarhie la care asistăm cu toţii. Este răspunderea totală a preşedintelui Iohannis şi va trebui să dea socoteală ţării pentru părăsirea rolului care îi revine prin Constituţie – să fie moderator, nu incitator'”

Declarația cu pricina a dus la reacții vehemente pe rețelele de socializare, din care spicuim: Cristian, din Timișoara scrie că ”are dreptate, au ieșit în stradă toți derbedeii naziști, cu câini, chiar și cu copii! Au tulburat zen-ul consensului votului majoritar și somnul rațiunii.” Adina, din Reșița: ”Nu a fost ca atunci când au venit minerii, delicați și constructivi, cu spirit civic și viziune? Apropo, știința medicală o fi făcut vreun progres în privința sclerozei? Că pentru nesimțire nu știu să existe preocupări.”

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Încheierea celei de-a 8-a ediții a proiectului Junior DAH 2025, organizat de JCI Timișoara

Junior Design Antreprenor Handmade 2025. Educație prin experiență, creativitate și implicare socială pentru elevii din Timișoara, Arad și Lugoj. Ediția 2025 a proiectului educațional...

Expoziția colectivă a lunii ianuarie @ Galeria Brãteanu

În perioada 5-31 ianuarie 2026 iubitorii artelor vizuale sunt invitați să viziteze expoziția colectivă ce reunește pe simezele galeriei Brăteanu o suită de douazecișicinci...

Citește și :