Iohannis: Vor rămâne în vigoare restricții și după 15 mai, pericolul nu a trecut. Ce se întâmplă cu festivalurile și competițiile sportive

203

Președintele Klaus Iohannis spune că relaxarea unor măsuri începând din 15 mai nu înseamnă în niciun caz revenirea la viața pe care am avut-o înaintea pandemiei, pentru că pericolul nu a trecut. În continuare, nu ne vom putea întâlni în grupuri mai mari de 3 persoane, nu vom putea merge la mall sau la restaurant și nu vom putea pleca din localitate fără un motiv întemeiat. De asemenea, marile festivaluri nu vor avea loc în acest an.

„Pericolul nu a trecut și e nevoie de maximă atenție. Faptul că e posibilă relaxarea unor măsuri din 15 mai nu înseamnă în niciun caz revenirea la viața pe care am avut-o. Experții ne spun că nici nu știm când vom reveni la o viață normală”, a declarat Iohannis, în prima sa conferință de presă de la debutul pandemiei.
El a spus că și după 15 mai vor rămâne restricții în vigoare – ne vom putea întâlni doar maxim câte 3 persoane, nu vom putea ieși la mall sau restaurant, nu vom putea pleca fără motiv din localitate. La ușa instituțiilor va fi cineva care ne măsoară temperatura.
De asemenea, marile festivaluri probabil nu vor avea loc în acest an, pentru că nu putem să riscăm, iar dacă se vor relua competițiile sportive, există probabilitatea să se reia fără spectatori, a spus Iohannis. El a afirmat că măsurile vor fi gradual ridicate, din 15 mai va fi ceva, apoi din 15 iunie, altceva, în funcție de evoluție, pentru că este nevoie de atenție și echlibru. După 15 mai vom avea obligația să purtăm măști, deci lucrurile vor evolua gradual, a mai arătat Iohannis.
Iohannis a mai spus că săptămâna viitoare va fi luată o decizie cu privire la forma în care se va continua după încheierea stării de urgenţă, respectiv prelungirea acesteia sau o altă variantă administrativă alternativă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.