Între statul ideologizat și statul savant

217

Sunt decenii de când, în lumea academică vest-europeană, dar și nord-americană, s-a pus problema dezideologizării Statului, respectiv a regândirii lui în termenii unui construct tehnic, eliberat de sub orice constrângere ideologică. Între cei care au încercat să ne convingă de necesitatea dezideologizării tuturor științelor — inclusiv a celor despre Stat și Drept — s-a găsit și francezul Louis Althusser (1918–1990). Atitudinea lui Althusser poate surprinde, dat fiind faptul că acest mare gânditor francez a fost perceput ca fiind un exeget al marxismului, iar marxismul este nimic altceva decât o ideologie, în cel mai propriu sens al acestei noțiuni. În viziunea lui Althusser, se cuvine a fi făcută o netă distincție între știință și ideologie. Numai celei dintâi îi poate fi atașată „o funcție cognitivă” sau teoretică și — aș adăuga eu — una de categorizare. Celei din urmă i se poate atașa cel mult o „funcție practică”, prin intermediul căreia poate fi explicată realitatea specifică unei societăți, din perspectiva principiilor pe care aceasta, la un anumit moment istoric, reușește să le imagineze și înțelege să le asimileze la nivelul organizării ei. 

În încercarea de a explica sensul celor până acum scrise, ilustrativ mi se pare următorul exemplu: atunci când, prin Constituția României, se stabilește faptul că „România este stat de drept (…) în care demnitatea omului, (…) libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român (…)” [art. 1 alin. (3)], mie mi se pare că Statul Român îmbrățișează, în mod clar, ideologia democrației liberale, dar și pe cea a pluralismului. Pe scurt și în mai puține cuvinte, în lumina textului deja citat, Statul Român este un stat ideologizat. Atunci însă când aceeași Lege fundamentală a României precizează — într-un limbaj ceva mai tehnic — faptul că „dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului” [art. 44 alin. (7)], senzația pe care mie mi-o dă acest din urmă text este aceea că Statul a devenit unul savant, juridicizând o anumită ideologie asupra proprietății pe care a înțeles să o asimileze. Până la un punct, Althusser are dreptate: orice discurs ideologic reflectă sau poate reflecta, într-o mai mare sau mai mică măsură, o anumită realitate socială. În acord cu Antonio Gramsci, și pentru Althusser, ideologia recurge la aserțiuni care exprimă o logică a devenirii. Concret, raportându-se la statul de drept, la demnitatea omului, la libera dezvoltare a personalității umane, la dreptate, la pluralism politic sau la tradițiile democratice ale poporului român, art. 1 alin. (3) din Constituția României amintește, într-un fel sau altul, de un soi de declarație (politică) de intenție, în legătură cu cum anume crede Statul că trebuie sau ar trebui să (inter)relaționeze cu proprii săi resortisanți.

Constituțiile — și mă refer, desigur, la cele ale țărilor pe care le percepem ca fiind civilizate — sunt, deloc paradoxal, texte puternic ideologizate. Constituția Republicii Italiene stabilește, spre pildă, faptul că „Italia este o republică fundamentată pe muncă” [art. 1 fraza I]. Ca om de stânga, mărturisesc că, pentru mine, textul e de un bun gust juridic pe care rar l-am întâlnit în alte constituții. Iar Constituția spaniolă prevede faptul că monarhia spaniolă „este constituită ca un stat de drept social și democratic, care apără libertatea, justiția, egalitatea și pluralismul politic ca valori superioare ale ordinii sale juridice” [art. 1 paragraful 1]. Cele două exemple sunt grăitoare pentru ideea pe care încerc să o transmit, și anume aceea că o știință despre Stat nu poate ignora ideologia pe care însă ea — ideologia — este silită să o așeze în canoanele dreptului. Aceasta este, de altfel, și una din ideile pe care le enunță Althusser, pentru care, între știință și ideologie nu poate fi stabilită o ireductibilă opoziție. Și, adaug eu, mai ales în teoria despre Stat, o asemenea opoziție nici nu poate fi gândită. Conștient sau nu, cei mai mulți dintre juriști, gândesc teoria statului de drept ca fiind, deopotrivă, un model științific de organizare a statului, dar și o ideologie despre cum ar trebui să se organizeze statul ideal. Iar caracterul ideologic al teoriei statului de drept este demonstrat de „intoleranța” sa față de orice altă posibilă alternativă… ideologică, atitudine pe care o puteam observa, cu decenii în urmă, și la teoria statului bazat pe dictatura proletariatului. Nu vreau să fiu prost înțeles: nu intenționez nici măcar să sugerez aici că ar putea fi făcută vreo comparație de substanță între specificul statului de drept și cel al statului democratic-popular (sau socialist). Ceea ce vreau să spun este că atât unul, cât și celălalt se bazează pe o anumită ideologie, pe care, prin intermediul normelor dreptului, se străduiesc să o disimuleze sub masca științificității. Acest fenomen a fost descris de Althusser ca fiind unul de infiltrare ideologică a științei, inclusiv a celei despre Stat. Urmând acest drum, statul încetează să mai fie unul pur ideologizat, devenind un „stat științific”, marcă pe care, astăzi, statul de drept nu numai că o pretinde, dar o și impune. Pentru că între instrumentele de care, în mod evident, acest tip de stat abuzează este acela al presiunii pe care el o exercită asupra ideologiilor adverse. Orice încercare de a critica „derapajele” statului de drept, manifestate, printre altele, prin excese ale justiției ori prin încercări de amputare a competențelor legislative ori de control ale adunărilor legiuitoare, este taxată violent mai ales de către juriștii, politologii și sociologii dogmatizați, care nu vor sau pur și simplu nu pot vedea și nici înțelege că nici măcar statul de drept (în varianta sa liberală) nu este un sistem perfect de guvernământ. Abia atunci când slăbiciunile acestui tip de stat vor putea fi percepute, acceptate și, eventual, remediate (măcar la nivelul încercărilor oneste), statul de drept va înceta să mai fie unul pur ideologic și va putea valorifica șansa (încă negăsită) de a deveni un stat savant, juridicizat.

Bibliografie:

  1. L. Althusser, Citindu-l pe Marx, Ed. Politică, București, 1970.
  2. L. Althusser, Être marxiste en philosophie, P.U.F., Paris, 2015.     

LĂSAȚI UN MESAJ