„Într-o casă trebuie să trăiască armonia, echilibrul, ergonomia, sunetul, lumina, culoarea, și nu decorațiunile”. Interviu cu artistul vizual Florin Ivănescu

991

Florin Ivănescu s-a născut la Timișoara. Lucrează ca designer. În 1989, a absolvit Academia de Arte Vizuale „Ioan Andreescu” din Cluj-Napoca, specializarea Tapiserie-contexturi. Arta sa a fost prezentă public în mai multe expoziții: 2018 — pictură și sculptură, la Casa cu iederă din Timișoara; 2014 — expoziție personală de pictură și sculptură la Calpe Gallery Timișoara; expoziție tematică „JERTFA” Timișoara, Palatul Administrativ al Consiliului Județean Timiș; Bienala Națională „Metafore Incandescente” (acțiune de promovare a artelor românești contemporane ale focului — ceramică, sticlă, metal) — Muzeul de Artă din Cluj-Napoca; 2011 — Salonul Județean de Artă Timișoara; 2010 — expoziția personală de pictură, Timișoara — Casa Artelor; 2000 — Simpozionul de design, Brașov; 1998–2002 — expoziții de grup ale cadrelor didactice ale Universității „Tibiscus” Timișoara, secția Design; 1991–1992 — Salonul Județean de Artă Timisoara; 1987–1989 — expoziții de grup în cadrul Academiei de Arte Cluj-Napoca.


Robert Șerban: Toată lumea are habar ce înseamnă designul interior, deține mici secrete, idei de amenajare, dă sfaturi, dar, dacă ceri o definiție a lui, încep bâlbele. Ce e, în fond, designul interior?
Florin Ivănescu: Cred că trebuie să pornim cu o definiție dată arhitecturii, și apoi designului interior, deoarece sunt două științe extrem de legate una de cealaltă. Corbusier a fost cel care a definit arhitectura „magnific” și care m-a călăuzit mult timp. Dar mai este o definiție care m-a uluit prin simplitatea, claritatea și profunzimea ei, venită de la budiști. Ei spun că „arhitectura este știința legăturilor subtile”. Pentru mine, aceasta este definiția sub care ar trebuie să funcționeze designul interior, și nu numai. Aici mă gândesc și la arhitectură peisageră, pictură, sculptură, tapiserie, teatru, muzică, balet etc., deoarece doar așa se poate crea frumosul.

R.Ș.: În mai toate domeniile se vorbește despre tendințe și mode. Ce se poartă anul acesta nu mai e chic anul viitor. La fel se întâmplă lucrurile și în lumea designului? Dacă mi-am aranjat într-un fel livingul, trebuie să o iau de la capăt de după Revelion și să-l redecorez?
F.I.: Într-o casă trebuie să trăiască armonia, echilibrul, ergonomia, sunetul, lumina, culoarea, și nu decorațiunile. Să nu uităm în ce investim: în zugrăveli decorative, tapet, stucaturi, sau în alb și lucrări de artă? În candelabre sau în lumină? În funcționalitate sau în spații moarte? În piese ergonomice sau doar de firmă, cu toate că aici poate să apară o contradicție.
Majoritatea se uită la volume, la mobila cu care alcătuiesc un interior, dar uită să privească spațiul ca un întreg, cu plinurile sale, dar și cu golurile sale. Să nu uităm că și spațiul gol este tot un volum, iar atunci când pătrundem în acest spațiu trebuie să fim atenți să nu distrugem armonia și echilibrul acestuia.

R.Ș.: Se construiește într-un ritm fervent în Timișoara și în localitățile limitrofe. Apelează proprietarii de locuințe la specialiștii în design, ca să-și facă noile case mai plăcute?
F.I.: În primul rând sunt mulți care apelează la un arhitect, nu pentru arhitectură, ci pentru avize. Acei clienți cu greu pot fi ajutați…
Pe de o parte, se construiește ținând cont de anumite legi care facilitează conglomerarea umană, și nu bucuria de a trăi armonios în acest oraș. Totul se reduce la metri pătrați. De exemplu, dacă o cameră nu trebuie să aibă mai puțin de 12 mp, se face de 12,01 mp. Caz rezolvat. Dar nimeni nu se gândește la proporții, și atunci încep problemele. Și, apropo de proporție, sunt case construite de 1.500 sau 2.000 de ani care, prin proporții, sunt cât se poate de armonioase și moderne, și mă gândesc aici la casele din Pompei și Herculanum, sau la casele lui Andrea Palladio.
Pe de altă parte, există o problemă a societății în care am crescut, am trăit fără informații, nu ne-am plimbat pe străzi frumoase în tinerețe, totul s-a redus la câteva muzee în care am putut vedea cel mult stilul baroc, iar Timișoara excelează din acest punct de vedere. Așa că nu este de mirare că mulți timișoreni vor să locuiască în astfel de spații. E ca și amintirea gustului. Noi, ca adulți, nu putem uita gustul căpșunii din grădina bunicii sau a acelui parizer din copilărie.
Problema este că, până când oamenii nu se vor satura de această abordare, orașul, prin arhitectură și ambient, poate să devină nespectaculos.

R.Ș.: Ce așteaptă, de regulă, un client de la un specialist în vizual, așa cum ești? Cât de deschiși sunt la propuneri?
F.I.: Sunt clienți și clienți, am avut clienți cu care am colaborat excelent. Este o bucurie să vezi cum se creează echipa, cum apar ideile. Participarea constructivă și sinceră la proiect din partea beneficiarului face ca tot stresul construcției sau amenajării casei să fie mult diminuat, deoarece el vede din timp ceea ce se va întâmpla la final. Dar se întâmplă să existe și proiecte care merg greu, cu toate că pornirea este promițătoare, și asta ține în primul rând de ego…
Exemplu: doresc o casă în stil mediteranean sau stil toscan… Dar se uită faptul că noi trăim altundeva, locul îți spune cum să faci casa, nu poți să aduci marea sau muntele în proximitatea casei. Înainte, raportul dintre interior și exterior, în filosofia feng shui, era de 30%–70%, acum este invers, și asta tocmai datorită aglomerării urbane.

R.Ș.: Dacă medicului i te cam supui și iei medicația pe care ți-o dă, dacă în avion te supui comenzilor ce vin din cabina pilotului, cât de ușor accepți o viziune străină de amenajare a propriei case?
F.I.: Dacă nu se creează în scurt timp o chimie sinceră între client și designer, atunci e greu să proiectezi o casă corectă. Când lucrăm la un spațiu public putem fi chiar „chirurgicali” în negocierea cu clientul, deoarece el trebuie să înțeleagă că acel spațiu trebuie să potențeze imaginea firmei și, nu în ultimul rând, să aducă valoare.
În schimb, pentru un spațiu rezidențial trebuie să fim atenți la cererea clientului, în așa fel încât, la final, clientul să simtă că este la el acasă, dar, în același timp, să trăiască bucuria de a locui într-un loc nou, unic, armonios.

R.Ș.: Ești unul dintre cei mai rafinați artiști vizuali pe care îi cunosc. Ai o disponibilitate artistică de admirat, faci pictură, sculptură, grafică, obiecte. Cum reușești să desparți viziunea pragmatică a designerului de perspectiva artistului care ești? E o dihotomie aici sau, dimpotrivă, o potențare?
F.I.: Nu despart nimic, totul este o potențare, totul se leagă și se dezvoltă, doar trebuie să fiu atent și să fiu lăsat să fiu atent. Atunci când apare un blocaj, mă întorc la natură și interiorul meu.
Fiecare temă încerc să o abordez altfel, mă feresc să lucrez într-o anumită manieră, fie că este design sau artă, cu toate că mai devreme sau mai târziu se ajunge acolo. Mă incită să lucrez cu diferite materiale prin care să transmit ceea ce vreau. Pentru mine fiecare lucrare este ca un portal prin care privitorul să evadeze spre o altă stare, un alt univers, să trăiască un altfel de emoție, nicidecum tensiuni.

R.Ș.: Cum se declanșează, în cazul tău, inspirația? Ce te motivează să pictezi sau să sculptezi?
F.I.: Nu știu, pe vremuri a fost munca, munca asiduă, cercetare etc. Dar cel mai important este, și mă repet, să rămân atent la fluxul de informații care circulă în jurul nostru, și atunci, prin mijloacele pe care le dețin, să transpun în lucrări ceea ce văd. Pe de altă parte, îmi place să descopăr tot felul de tehnici, cu tainele lor, pe care, uneori, să le aplic în crearea unor lucrări. Și aici îmi aduc aminte de o vorbă a lui Einstein care a spus că „cel mai frumos lucru pe care îl putem trăi este misterul. El este sursa oricărei arte și stiințe autentice”.

R.Ș.: Ce artiști vizuali îți plac și de ce?
F.I.: Îmi place Magritte pentru faptul că niciodată nu s-a considerat un artist, ci un meșteșugar. Îmi place Pierre Soulages pentru lumina creată de el pictând în negru. Îmi place Neri Oxman pentru cercetările în domeniul designului, și nu numai, îmi place Brâncuși pentru ceea ce este, și mulți alții. Și îmi place de cel ce a făcut-o pe Venus din Willendorf.
R.Ș.: Anul viitor, Timișoara va fi capitală culturală europeană. Care sunt așteptările tale, ca timișorean, dar și ca artist, în acest sens?
F.I.: Pentru mine anul 2021 nu este foarte important. Important este ca tot ce se declanșează BUN în anul viitor să aibă continuitate. Așa cred că ia naștere o capitală culturală.
Interviu realizat de Robert Șerban

LĂSAȚI UN MESAJ