16.1 C
Timișoara
sâmbătă 27 iulie 2024

„Inima mea cu sânge R.O.G.V.A.I.V.” – primul volum de poezie al unui tânăr care îndeamnă la introspecție

„Inima mea cu sânge R.O.G.V.A.I.V.” este volumul-debut de poezie scris de Eduard-Ștefan Miloiu. Poeziile, 65 la număr, abordează teme precum iubirea, efemeritatea sau pacea interioară. 

Volumul cuprinde poezii care îndeamnă la meditație sau redau abstractizări. Cartea este o  incursiune în modul uman de a gândi și a simți. „Mi-am dorit să exprim o întreagă paletă de sentimente. Noi, oamenii, simțim de obicei foarte multe, de aceea am făcut o asociere între stări și culorile curcubeului. Fiecare stare este asociată cu o anumită culoare”, explică Eduard-Ștefan Miloiu, autorul volumului.

Cartea are o structură circulară. Asocierea dintre culori și sentimente este abordată atât la începutul volumului, cât și la sfârșit. 


„Inima mea, are sânge multicolor…

Este Roșu! Când iubesc, se face mai grena… totuși, când mă înfurii. Și atunci când îi văd pe oameni că suferă și că simt și ei durere care nu e meritată. 

Sângele meu e oranj, atunci când mă bucur și îmi aduc aminte ce frumos este 

că ai cât ai și totuși, poți fi fericit”  

(Inima mea cu sânge R.O.G.V.A.I.V. – fragment)


 

„Mulțumesc” este poezia de la finalul volumului, iar mesajul acesteia este recunoștința faptului că obstacolele pot fi depășite, în ciuda vicisitudinilor.

Volumul are și o inspirație neomodernistă. „Trilul coardelor de suflat cu respirații antropomorfe” este o poezie mai deosebită din volum și este o reflecție asupra stărilor omenești și are ca temă centrală umanizarea, dar și abrutizarea. Poetul, aflat la început de drum, mărturisește că este o poezie scrisă când el trăia sentimentul de singurătate, în perioada gimnaziului sau a liceului, după cum spune tânărul.

Eduard-Ștefan Miloiu este student la Facultatea de Sociologie și Psihologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara. 

Volumul de poezie a fost lansat în anul 2023 sub egida editurii DECOPERTAT. Designul grafic este realizat de Ana-Maria Munteanu. 

DECOPERTAT este un proiect independent dedicat artiștilor la început de drum. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :