4.1 C
Timișoara
vineri 2 ianuarie 2026

ÎNGRIJORĂTOR! Absolvenții de medicină din Timișoara și din țară pleacă, pe capete, să muncească în străinătate. Care este motivul principal…

Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara, dar și celelalte instituții de învățământ superior medical din România scot anual, pe bandă rulantă, mii de absolvenți. Aproape jumătate dintre aceștia pleacă să muncească în alte țări din Uniunea Europeană sau din altă parte. Asta pentru că statul român, care bagă bani frumoși în pregătirea lor, nu este în stare să le asigure suficiente locuri de muncă în țară.

Președintele Klaus Iohannis, care a participat, săptămâna aceasta, la o dezbatere organizată la Iași cu liderii organizațiilor studențești a constatat pe ”pielea sa” une din deficiențele sistemului. O studentă de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Grigore T. Popa din Iași i-a spus lui Iohannis că nu sunt suficiente posturi pentru absolvenții de medicină. Raspunsul președintelui a fost că universitățile pregătesc prea mulți studenți la un anume profil. Iohannis concluzionează ca ar trebui să existe o corelare între oferta universitară și piața muncii, scrie hotweek.ro.

Dacă universitățile pregătesc prea mulți studenți la un anume profil, e clar ca unii ajung fie șomeri, fie își caută un loc de muncă în alt domeniu. Nu e rezolvată aceasta chestiune la noi. Însă trebuie să creștem numărul de studenți, pentru ca ponderea celor cu studii superioare să fie mai mare decat a celor cu studii medii. Dar și unii și alții trebuie să-și găsească un loc de muncă”, i-a spus președintele Iohannis.

În cadrul întâlnirii, șeful statului i-a întrebat pe studenți dacă, dupa terminarea facultății vor rămâne în țară sau vor alege să plece în străinătate. „E o soluție proastă pentru România, nu trebuie să creăm un sistem în care absolvenții să plece în altă parte”, le-a spus președintele.

Sursa: hotweek.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Licitație pentru construirea unei noi creșe în zona de nord a orașului

Primăria Municipiului Timișoara a lansat procedura de achiziție publică pentru proiectarea și construirea unei noi creșe în zona de nord a orașului, pe strada...

Revelion din Timișoara: Piața Victoriei a vibrat cu Ruslana și Lupii lui Calancea / FOTO- VIDEO

În ciuda temperaturilor scăzute, publicul a umplut centrul orașului, bucurându-se de muzică, lumini și un show de excepție. Mii de timișoreni și turiști au ieșit...

Citește și :