Ingineria și medicina, tot mai apropiate, datorită noilor tehnologii

96

Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit, în data de 30 martie 2023, cel de al treilea seminar adresat companiilor, cu tema „Tendințe noi în fabricația aditivă”, acesta fiind și ultimul eveniment organizat în cadrul proiectului SIRAMM, coordonat de prof.univ.dr.ing. Liviu Marșavina, membru corespondent al Academiei Române și prorector al UPT.

Universitatea Politehnica Timișoara, care se află în avangarda cercetării în acest domeniu nou, cel al printării 3D, în care are o expertiză temeinică, realizând, de altfel, caracterizarea și testarea componentelor realizate de producători prin fabricație aditivă, derulează acest proiect în valoare totală de 800.000 de euro din 2019, iar principalul câștig este reprezentat de transferul de cunoaștere de la cercetători cu reputație internațională în domeniul fabricării aditive, integrității și durabilității structurilor către colegii lor mai tineri, aflați la început de drum.

Ultimul seminar adresat companiilor a avut ca scop să aducă împreună pe cei care produc și comercializează echipamente de printare 3D, cei care utilizează componente printate astfel, dar și cadre didactice, doctoranzi și cercetători din UPT interesați de aceste tehnologii.
Chiar dacă, în cadrul seminarului, au fost prezentate o serie de aplicații pentru industria 4.0, un accent deosebit a fost pus pe colaborarea dintre Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” în domeniul fabricației aditive, scanarea și printarea 3D având o serie de aplicații în domeniul medical.
Așa cum a subliniat și prof.univ.dr. Cosmin Sinescu, de la UMFT, un vechi colaborator al profesorului Liviu Marșavina, împreună cu care a realizat o serie de proiecte comune, fabricația aditivă, alături de o serie de alte noutăți în domeniul tehnologiei, deschide noi perspective de colaborare între cele două instituții de învățământ superior timișorene, astfel încât serviciile medicale să poată fi oferite mai rapid, la o calitate mult superioară și la costuri reduse.

Pe lângă realizarea efectivă a unor componente prin tehnologia de fabricare aditivă, colaborarea se extinde și pentru partea de testare a pieselor realizate.
De altfel, tot în cadrul seminarului, a fost prezentat și un proiect de cercetare în domeniul stomatologiei, realizat în comun de studenți de la Universitatea Politehnica Timișoara și de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”.
În aceeași linie, lect.univ.dr.ing. Alin Totorean, de la Universitatea Politehnica Timișoara, specializat în inginerie medicală, a prezentat o serie de aplicații ale prototipării rapide în domeniul cardiovascular, subliniind însă atenția care trebuie acordată proprietăților mecanice de care e nevoie, ceea ce face necesară testarea componentelor realizate prin imprimare 3D.

Profesorul Liviu Marșavina, manager al proiectului SIRAMM, a prezentat și un bilanț al acestuia, subliniind principalele obiective realizate, cu toate greutățile induse de pandemia de coronavirus: 38 de luni de mobilități pentru doctoranzi și 23 de săptamâni de mobilități pentru cadre didactice, trei Școli de Iarnă (la Timișoara – 2021, Brno – 2022 și Belgrad – 2023), trei seminarii și prezentări pentru companii, două conferințe internaționale, mini-simpozioane la conferințe internaționale, trei workshop-uri (la Timișoara – 2021, Brno – 2022 și Belgrad – 2022), multe dintre acestea în sistem hibrid, care au dat posibilitatea participării din toate colțurile lumii, participare cu standuri la diverse evenimente, amenajarea unui laborator dedicat sau chiar un curs de master introdus în premieră națională în domeniul fabricației aditive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.