Indian cu acte poloneze, reținut la frontiera cu Serbia

93

Polițiștii de frontieră de la Stamora – Moravița au reținut un bărbat care încerca să intre în România cu acte false. Omul, originar din India, a prezentat oamenilor legii documente emise de Polinia.

Indianul, G.S., în vârstă de 30 de ani, călătorea într-un autoturism marca Volkswagen înmatriculat în Serbia. La controlul de frontieră, pe lângă documentele de identitate, şoferul a prezentat şi un permis de ședere care avea însemnele autorităților din Polonia. Polițiștii au avut însă suspiciuni referitoare la veridicitatea actelor așa că au făcut verificări suplimentare. Au constatat imediat că acestea sunt false.

Bărbatul a declarat că a obţinut documentul prezentat la control în Polonia și nu avea cunoștință despre faptul că ar fi fost fals. Acum el este cercetat pentru tentativă de trecere ilegală, uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.