16.6 C
Timișoara
duminică 3 martie 2024

INCREDIBIL! O primărie din Vestul țării devine… pensiune turistică

Că mineritul din România este în mare suferință, e deja un fapt notoriu. Drept consecință, nici administrațiile locale din așezările care au fost centre miniere înfloritoare nu se simt prea bine. Absolut inedit, actuala clădire în care se află administrația de la Petrila se va transforma în… pensiune. Primarul Vasile Jurca spune că oricum acest oraș, în care se va dezvolta și domeniul schiabil de la Șureanu, nu avea nicio pensiune sau hotel pe teritoriul lui, astfel că primăria se va muta la mină scrie servupress.ro.

Mai sunt câteva clădiri acolo (la mină) care trebuie demolate, pe care administrația nu le vrea și, la finele anului, terenul va fi predat ecologizat. „Am fost la o întâlnire cu ministrul Culturii Remus Vulpescu și am discutat această problemă, pentru că, la momentul la care s-a revizuit proiectul tehnic al minei, în urma clasării acelor clădiri, o parte dintre ele, care sunt pe perimetrul minei, nu au fost cerute nici de către cei din primărie, nici cei de la Cultură nu le-au avizat pentru demolate. Am discutat și cu cei de la Închideri de Mine și ei au bani în buget ca să le dărâme. Am promisiunea că, până la sfârșitul anului, vom primi terenul ecologizat, de la Mina Petrila și clădirile pe care noi le-am solicitat”, a spus Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.

Mai apoi, în clădirile ce au adăpostit sediul administrativ al Minei Petrila va fi sediul primăriei. „După ce o să amenajăm sediul administrativ, o să mutăm pe rând toate serviciile primăriei acolo”, a mai adăugat Vasile Jurca.

Într-un final, clădirea primăriei va deveni pensiune turistică, ea încadrându-se perfect în stilul arhitectural al unui oraș de munte. „Mi-aș dori să o transformăm în pensiune, printr-un proiect în care să ne asociem cu o firmă din domeniu, pentru că am făcut demersuri și pentru domeniul schiabil Șureanu și sper ca, în viitorul apropiat, să punem în funcțiune pârtiile și atunci cred că s-ar preta, pentru că noi nu avem în oraș nicio locație cu această destinație, nici hotel, nici pensiune”, a mai spus primarul din Petrila.

Totul ține de rapiditatea cu mare Ministerul Culturii va aviza și ultimele demolări și de Societatea de Închideri de Mine, care trebuie să predea teren ecologizat. Apoi, mina va deveni primărie și primăria, dacă se vor găsi investitori, pensiune turistică.

Sursa: servuspress.ro
Foto: servuspress.ro

Alte subiecte :

Liceele din Timiș care încurajează elevii să scrie literatură și texte jurnalistice

Zeci de elevi din Timiș și o profesoară de la Colegiul Loga din Timișoara au fost premiați la un concurs de articole, creații literare...

Timișul se află în topul județelor cu cei mai bine plătiți salariați din România

Discrepanțele salariale sunt mari de la un județ la altul în vestul țării, potrivit unei analize a Ziarului Financiar, întocmită pe baza statisticilor oficiale. Potrivit...

Martie la Timișoara

Citește și :