În seara zilei de duminică, 4 februarie 2024, în timpul spectacolului „Livada de vișini”, care se desfășura în sala Teatrului German de stat Timișoara, a avut loc pe scenă un incident în care au fost implicați o actriță și doi mașiniști.
Unul dintre mașiniști s-a împiedicat și – în cădere – a antrenat un element de decor care a căzut pe el și pe actrița ce își susținea rolul.
Reprezentația a fost oprită fiind solicitat serviciul de urgență 112, la fața locului sosind un echipaj medical și unul de poliție, pentru cercetări. Echipajul medical i-a consultat pe cei trei salariați implicați, după care actrița a fost transportată la spital, de unde în jurul orei 24, după investigații efectuate în cadrul serviciului de urgență, a fost trimisă acasă.
Astăzi 5 februarie 2024, cei doi muncitori salariați s-au prezentat la activitatea zilnică, iar actrița nu are programate repetiții ori spectacole.
Teatrul German de Stat a nofiticat incidentul la Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș și a demarat o anchetă internă pentru a stabili împrejurările producerii sale.
Colectivul teatrului mulțumește publicului pentru înțelegere față de necontinuarea spectacolului. Spectactorii prezenți în seara incidentului pot solicita rambursarea contravalorii biletelor sau pot opta pentru vizionarea unui alt spectacol al Teatrului German de Stat Timișoara până la finalul lunii martie 2024.
Rugăm spectatorii interesați să contacteze casieria Teatrului German de Stat, tel +40256-435743, e-mail: secretariat@dstt.ro, tickets@dstt.ro.