Încep controalele specifice înainte de Paști, în piețele și la producătorii din Timiș

109

Se aproprie Paștele, așa că și autoritățile își pun la punct planurile de măsuri pentru a se asigura că timișenii cumpără din piețe sau de la producători numai produse de calitate.

Verificări vor avea loc în toate piețele agroalimentare din județ, în punctele de tăiere a mieilor, dar și în supermarketuri.

”Se va verifica modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare din pieţele agroalimentare, târguri, unităţile de tăiere miei, magazinele alimentare, supermarketuri, unități depozitare ouă și controale în trafic.

În această perioadă va fi asigurată permanenţa, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, conform programului de lucru care va fi afişat, persoana responsabilă şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspecte privind nerespectarea normelor sanitare veterinare”, anunță medicii sanitar-veterinari.

În ceea ce privește comercializarea cărnii de miel, inspectorii vor face următoarele verificări:

”Identificarea şi monitorizarea tuturor producătorilor şi comercianţilor care taie miei şi prelucrează carne de miel precum şi a tuturor fermelor sau gospodăriilor particulare de unde vor fi livrate animalele pentru tăiere;

Controlul stării de sănătate al animalelor şi admiterea pentru sacrificare în vederea consumului public, numai a animelolor sănătoase, crescute în gospodării, ferme şi localităţi indemne de boli transmisibile;

Verificarea respectării regulilor de protecţie a animalelor în timpul transportului, abatorizării sau tăierii, în toate unitățile de tăiere aprobate, conform prevederilor Ord. ANSVSA nr. 180/2006, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv verificarea formularelor de mișcare;

Verificarea condiţiilor privind transportul mieilor sau a cărnii de miel, care trebuie efectuat numai cu mijloace de transport curate, dezinfectate, autorizate sanitar veterinar;

Verificarea depozitării şi comercializării cărnii de miel şi interzicerea efectuării acestor operaţiuni în spaţii improvizate în care nu este asigurată o temperatură şi o stare de igienă corespunzătoare;

Verificarea modului în care sunt marcate carcasele de miel şi interzicerea comercializării acestora în cazul în care nu sunt respectate prevederile legale în vigoare;

Verificarea documentelor legale care însoţesc transportul şi care atestă că produsele au fost supuse controlului sanitar veterinar;

Sacrificarea mieilor este permisă numai în abatoarele sau punctele de tăiere autorizate sanitar veterinar temporar;

Cărnurile aduse spre valorificare de către producători vor fi marcate cu ştampila oficială. Carcasele de miel vor fi obligatoriu însoţite de organe. Carcasele găsite fără ştampilă de control sanitar veterinar sau fără organe, se vor confisca;

Medicul veterinar responsabil de supravegherea sanitară veterinară a locului amenajat temporar pentru sacrificare miei, va examina carcasa şi organele, va recolta splina şi ileonul de la ovinele de toate vârstele, craniul inclusiv creierul şi ochii, amigdalele şi măduva spinării de la ovinele în vârstă de peste 12 luni considerate material de risc specific – pe care le va depune în containerul special amenajat, marcat în conformitate cu legislaţia sanitară veterinară în vigoare.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.